Virgil Măgureanu, fostul șef al SRI, implicat în mineriada din 13-15 iunie 1990 se plimbă liniștit prin București, după ce Parchetul General a anunțat redeschiderea dosarului mineriadei în care Măgureanu a fost principalul organizator al represiunii. Mihai Bumbeș de la organizația Miliția Spirituală a publicat pe facebook fotografii cu Virgil Măgureanu stând la coadă la covrigi în Piața Unirii.
Constrânse de CEDO, autorităţile judiciare de la Bucureşti au redeschis dosarul mineriadei din iunie 1990. (v. Cauza Mocanu şi ceilalţi contra României). Pe lista acuzaţilor se aflau Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, Mihai Chiţac, Victor Atanase Stănculescu, Vasile Dobrinoiu, Corneliu Diamandescu, Petre Peter şi Emil (Cico) Dumitrescu, care beneficiaseră de împlinirea termenelor de prescriere. În presa românească a epocii s-a vorbit despre ”pogrom”. Iar într-o opinie separată, judecătorul CEDO, Pinto de Albuquerque, nemulţumit de tonul prea rezervat al Marii Camere, a calificat evenimentele din 1990 ca fiind ”o represiune sălbatică şi barbară”, în cadrul căreia ”masacrul, tortura, persecuţiile şi tratamentele inumane împotriva civililor” sunt doar părţi constitutive.
Decizia Marii Camere a CEDO a reţinut imprescriptibilitatea unor fapte cum ar fi tortura dar a pierdut, totuşi, ceva pe parcurs: minerii nu au lovit ”la întâmplare”, aşa cum se repetă des cu intenţia de a dovedi amploarea şi brutalitatea acţiunii represive, ci, de cele mai multe ori, şi-au ales ţintele. Minerii au părut să acţioneze având în minte portretul robot al ”intelectualului”, ”studentului” sau în general al tipului ”urban”, ”individualist” şi prin urmare ”subversiv” şi ”nociv” pentru consensul popular instituit în jurul FSN. Ei au acţionat selectiv, chiar dacă de multe ori şi-au greşit ţintele. Scopul explicit al intervenţiei lor era descurajarea oricărei forme de contestare a puterii instituite şi, prin urmare, au atacat nu toate clădirile „în mod indistinct”, ci locurile simbolice ale Opoziţiei, sediul PNŢCD, Universitatea sau sediul ziarului România Liberă. În această lumină responsabilitatea liderilor FSN din 1990, chiar dacă nu au premeditat fiecare detaliu, este în afară de orice îndoială.
În mod normal fostul preşedinte Ion Iliescu ar trebui să devină acuzatul principal în acest dosar, căci el a prezidat şedinţele în care s-a luat decizia reprimării manifestanţilor şi în care a fost organizată aducerea minerilor la Bucureşti. Alături de el s-ar găsi toţi oamenii cu înalte atribuţii în stat la vremea respectivă: premierul Petre Roman, generalul Mihai Chiţac, procurorul general Gheorghe Robu, generalul Victor Atanase Stănculescu, generalul Corneliu Diamandescu şi alţi câţiva printre care şeful Securităţii rebotezate SRI, Virgil Măgureanu.