Viaceslav Trubnikov, diplomat, general de armată și fost director al Serviciului de Informații Externe, Erou al Rusiei, a împlinit recent 75 de ani.El a acordat un interviu cotidianului ”Rossiiskaia Gazeta”, preluat de Vești din Rusia.
– În timpul războiului rece am avut un principal adversar. Ce s-a schimbat în ultimele două decenii și jumătate?
Viaceslav Trubnikov: – După părerea mea, nu s-a schimbat nimic, în esență. Întreaga lume a traversat perioada destrămării sistemului bipolar: o perioadă nu foarte lungă, care a urmat căderii Zidului Berlinului, dizolvării Uniunii Sovietice și a Tratatului de la Varșovia.
Occidentul a trăit euforia învingătorului. Iar noi am trăit în euforia pentru că devenisem parte a comunității internaționale, pentru că eram priviți ca egali, pentru că eram liberi să mergem oriunde, pentru că eram primiți și îndrăgiți oriunde, ca fiind de-ai lor. Nici NATO nu prea mai are, acum, ce să facă. Dar, perioada de euforie a trecut repede. Iar tentativa de a ne împinge cu forța, practic, în orchestră, ca a doua vioară, nu putea să ne convină. De nici un fel. Ceea ce se întâmplă, acum, sunt consecințele firești ale acelei euforii.
– La noi sau la ei?
Viaceslav Trubnikov: – Și la noi și la ei. Dar, noi ne afirmăm ca membru cu drepturi egale al comunității internaționale, care are aceleeași drepturi ca toți ceilalți. Ne bazăm pe principiile de drept internațional, pe ONU, ca unică organizație internațională capabilă să adopte decizii de interes global. Și, facem asta, în pofida încercărilor americanilor de a plasa ONU pe poziția de executant ascultător al voinței unei puteri bogate și influente. Subliniez că, printre altele, China dă bobârnace americanilor. Forțele raționale din SUA conștientizează astăzi faptul că, rolul Statelor Unite, de lider incontestabil al lumii, a rămas în trecut.
– Sunt astfel de forțe raționale în SUA? Cine sunt? Unde sunt?
Viaceslav Trubnikov: – Sunt forțe raționale în SUA. Dar, există într-un context deosebit de dificil. Societatea americană s-a divizat, cum nu s-a divizat nici o altă societate, dar a făcut-o în mod înfricoșător. Și nu Trump este cel care o destramă. Aș spune, mai degrabă, că el, alegerea lui ca președinte, este reflectarea acestei dezbinări profunde. Și sunt absolut convins că va avea loc un proces firesc de reconstrucție a întregului sistem internațional. Se va clădi o nouă arhitectură. Fiecare o vede altfel, în felul său. China, spre exemplu, se vede în fruntea acelei arhitecturi de securitate, ce se formează pe baza proiectului ”Un cordon – un drum”. Americanii văd structura de securitate, în special în starea conflictuală cu China, sub forma unei regiuni India-Pacific și se străduiesc, activ, să înghesuie în acest ”romb” SUA, Japonia, Australia și India.
– Considerați că singura noastră cale este răsucirea spre Est, unde există șanse, unde ne putem regăsi pe sine, unde putem arăta ceva și aplica?
Viaceslav Trubnikov: – Eu, spre exemplu, văd răsucirea spre Est în dezvoltarea Siberiei și a Extremului Orient. Independent, cu atragerea de investiții străine. De ce nu, în ultimă instanță?
– Există șansa ca, în următorii ani, să se normalizeze relațiile cu țările care au impus Rusiei sancțiuni?
Viaceslav Trubnikov: – Am studiat în mod special această problemă a sancțiunilor, pornind de la studiile occidentale. Încep cu faptul că, pe mine, ca om, sancțiunile nu mă sperie și au un substrat pozitiv. Ne obligă să ne ocupăm de propria economie, nu să stăm agățați de petrol. Nu sunt pregătit să gândesc după categorii de genul ”peste câți ani?”. Inevitabil, Rusia va rămâne, oricum, o mare putere mondială. Și are dreptate președintele nostru când spune că mingea este în terenul lor. Ei au început cu sancțiunile, ei să le anuleze, dar noi nu o să-i rugăm. Trebuie să știi să trăiești cu sancțiuni, iar nouă ne iese. De regulă, sancțiunile conduc la un rezultat total contrar așteptărilor. Supraviețuim. Sancțiuni s-au folosit mereu, dar numai într-o cantitate redusă, în vremuri diferite, împotriva diferiților subiecți sau obiective. Acum, ele au devenit totale, sunt deja sistemice. Ceea ce ne ajută. Am ridicat agricultura, în mare parte, grație sancțiunilor, renunțând la surogatele furnizate de Europa și SUA. Uitați-vă la Iran, care trăiește sub restricții totale. Americanii le-au introdus în mod unilateral, chiar fără acordul Consiliului de Securitate. Iar acum, obligă și Europa să procedeze la fel. Dar, de regulă, sancțiunile consolidează societatea.
– Ați dobândit o experiență uriașă de jurnalist, agent secret, prim adjunct al ministrului de externe, ambasador – în India, una dintre cele mai mari țări ale lumii. Când v-ați simțit cel mai bine, mai încrezător, mai confortabil?
Viaceslav Trubnikov: – Dacă e să vorbim de confort, atunci l-am avut în funcția de ambasador. Ea oferă oportunități uriașe, care, uneori, nu pot fi obținute nici măcar de către serviciile de spionaj. Iar, dacă ambasadorul este și agent, aceste oportunități sunt nelimitate. De aceea, confortul a fost maxim în acea perioadă, cât am fost ambasador.
– În India, din 2004 până în 2008?
Viaceslav Trubnikov: – Da, cinci ani. Confortabil nu înseamnă însă și satisfacție maximă. Pentru că, dacă vorbim despre satisfacție maximă, atunci trebuie să mă refer la calitatea de agent operativ sub acoperire, cea de jurnalist. Da, de jurnalist. Pentru că munca unui corespondent activ, curios, nu diferă, în esența ei, de cea a unui spion. Mijloacele și metodele de dobândire a surselor de informații seamănă mult. Jurnalistul le obține pentru a transmite știrea publicului larg. Misiunea unui spion este alta: să obțină informații secrete pentru conducerea politică a țării, care adoptă decizii. Aceasta este deosebirea dintre activitatea unui agent și a unui jurnalist ”curat”. Un spion are mai multe posibilități. Mă refer inclusiv la cele materiale. Are și mai multă libertate. Iar încrederea liderilor față de spion este, de asemenea, mai mare.
– În India, din corespondent al agenției APN, v-ați transformat în diplomat. Cum a fost?
Viaceslav Trubnikov: – S-a întâmplat cu o oarecare durere în suflet. Devenind funcționar al ambasadei, am dobândit, pe de o parte, o acoperire extraordinară, imunitate și pașaport diplomatic, care te ferește, în general, de tot felul de neplăceri. Ceea ce nu aveam, dispunând de pașaportul ”roșu” de corespondent APN. Acum, formele activității mele erau stabilite de acoperirea diplomatică. Trebuia să acționez în limitele unui protocol, a practicii diplomatice, străduindu-mă să nu depășesc aceste granițe pentru a nu mă deconspira ca spion.
În prima mea delegație de durată, când am intrat în India în calitate de corespondent și am ieșit ca diplomat, de pe poziția de jurnalist studiam un singur om – purtătorul de informații secrete. Era separat de noi printr-un zid foarte serios. Funcția deținută îi restricționa considerabil sinceritatea în discuțiile cu străinii. Dar, înainte de plecare, tot am obținut de la el date confidențiale, de încredere. Mi-am dezvăluit, practic, adevărata față, propunându-i colaborarea.
– Și el ce a făcut?
Viaceslav Trubnikov: – Mi-a spus: unde ați fost până acum? S-a supărat, pentru că era un cartofor împătimit. Și, foarte des, cădea în plasă. Omul avea nevoie de bani. Dar, nici nu s-a gândit că eu sunt spion, capabil să-l plătesc și să-l plătesc și încă bine, pentru informații. De aceea s-a supărat.
Am fost foarte activ printre jurnaliștii occidentali. M-au studiat și eu i-am studiat. Mai ales, când am nimerit pentru două luni la Calcutta, în ajunul războiului indo-pakistanez. În oraș erau 200 de ziariști – corespondenți de război. Lucrau, în special pentru bani, riscând foarte mult.
– Când stăteați de vorbă cu colegi străini, au încercat să scoată de la dumneavoastră informații?
Viaceslav Trubnikov: – Firește.
– Și le ofereați ceva?
Viaceslav Trubnikov: – Desigur.
– Care este pragul ce nu putea fi trecut?
Viaceslav Trubnikov: – Eu singur controlam ce era secret și interesant numai pentru Moscova și ce poate fi prezentat publicului larg. Cu cât un jurnalist lucrează mai intens ca jurnalist, cu atât el muncește mai ușor ca agent.
– În tinerețe, în prima dumneavoastră deplasare în India, nu v-ați gândit că, poate, cineva din CIA v-ar putea prinde?
Viaceslav Trubnikov: – Întotdeauna exista acest pericol. Chiar și intuiția îmi șoptea: stai de vorbă cu un spion străin. Îl trăda cercul lui de interese, maniera de a formula întrebări, dar, cel mai important era interesul pentru persoana mea. Pentru că, dacă sunt jurnalist, nu e obligatoriu să sap în povestea de viață a omului care îmi dă informații. Pentru un spion, însă, este obligatoriu. Îți dădeai seama după întrebări, după modul în care te sonda, încercând, spre exemplu, să afle, dacă nu am scris ceva pentru vreo publicație străină și, desigur, pentru mulți bani? Toate acestea se știau în cercurile jurnalistice. Mereu puteai deosebi ușor un jurnalist curat.
