Fostul șef al SIPA: Rusia e în spate. UE ne taie fondurile

Fostul şef al SIPA Marian Ureche a declarat, marţi, după ce a fost audiat în Comisia de anchetă parlamentară, că ”SIPA a deranjat pentru că şi-a făcut datoria” şi că în timpul mandatului său au fost respectate ”reglementările legale”, afirmând că Rusia vrea să discrediteze România.

”(Am fost audiat-n.r.) pentru ce prejudicii, ce infracţiuni a comis SIPA. Prima problemă a fost problema subsemnatului, dacă am comis abuzuri, dacă am anchetat magistraţi, dacă i-am şantajat, dacă le-am încălcat drepturile intime. Sunt false probleme, fără nicio acoperire. E bine că se face această anchetă. E bine că se desface arhiva pentru comisie pentru că vor avea ocazia să vadă ce înseamnă o înscenare. Avea nevoie de un cap care să fie scos ca să se lucreze mai uşor la restul. Orice mutare de genul acesta descurajează personalul respectiv, produce nişte consecinţe negative pe planul angajării profesionale”, a declarat fostul şef al SIPA Marian Ureche, după ce a fost audiat în Comisia de anchetă SIPA.

Generalul Marian Ureche a afirmat că SIPA a deranjat pentru că şi-a făcut datoria.

”A deranjat SIPA pentru că şi-a făcut datoria. Ne-am respectat deontologia, reglementările legale. Nu s-a greşit cu o virgulă undeva. Am fost acolo şi îmi asum ceea ce vă spun. Cine are interesul să o facă? Cei care nu vor binele României. Nu se vrea discreditarea justiţiei? Nu vor unii ca România să arate ca cea mai coruptă ţară din lume? Asta înseamnă discreditare. Ce urmează din asta? Păi, UE o să spuneţi că reacţionează. Reacţionează şi ne taie fondurile. Ce rezerve mai are România să reziste? Le-a dat şi pe alea. Asta se doreşte”, a spus fostul şef SIPA.

”Sunt nişte vecini interesaţi direct, că vor teritorii pe nu le-au avut, un control pe care nu îl mai au. Este vorba despre Rusia. Nu se cedează aşa de uşor. Noi am fost în atenţie (…) înainte de 1990, dar am rămas în atenţie pentru că reprezentăm ceva. Suntem un spaţiu strategic foarte important. Nu îl uitaţi pe Petru cel Mare cât ţinea la ieşirile la mare, nu degeaba. Sunt nişte avantaje materiale şi strategice”, a răspuns Ureche, solicitat să precizeze cine vrea să discrediteze România.

Marian Ureche a susţinut că parlamentarii au făcut un lucru bun înfiinţând comisia de anchetă.

”Nu. Au făcut un lucru bun, târziu, dar s-a făcut. Dacă se făcea mai devreme era oportun”, a răspuns Ureche, întrebat dacă aleşii au greşit înfiinţând comisia de anchetă.

Întrebat dacă este posibil ca în afara mandatului său la SIPA să se fi întâmplat abuzuri, Marian Ureche a exclus această posibilitate.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Casa Albă: Zelenski îl enervează pe Trump

    Liderul ucrainean Volodimir Zelenski îl „enervează” pe președintele american...

    Merz vrea să schimbe fața CDU prin socialism

    Cancelarul german Friedrich Merz a dezvăluit luni o imagine...

    Trump spune că ar putea candida pentru un al treilea mandat

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va candida...

    Trump spune că s-ar putea intâlni cu Kim: Ar fi incitant, nu-i așa?

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că s-ar putea...

    Zelenski a promulgat legea împotriva școlilor românești

    Președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, a promulgat luni, 12 octombrie,...

    Din iulie, Musk a donat peste 276 de milioane de dolari Partidului Republican

    Din iulie, miliardarul american Elon Musk a donat peste...

    Prințul moștenitor saudit se ascunde in buncăre de Houthi

    Prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman, conducătorul de facto...

    Articole relationate

    Categorii populare