Fostul șef al ANAF: Mai mulți ambasadori occidentali au făcut PRESIUNI la ANAF pentru firme

Gelu Diaconu, fostul șef al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF),a declarat marți seară la B1 TV că nu numai ambasadorul Olandei a fost la el pentru a interveni pentru o firmă, ci și alți ambasadori occidentali.

El a precizat și că nu a putut să refuze prezența vreunui ambasador în biroul său, deoarece vizita acestuia poate duce și la discuții importante pentru economia celor două țări. De asemenea, el a confirmat că este vorba despre ambasadorul Olandei, dar și de afaceristul Rami Ghaziri.

ÎNREGISTRAREA EMISIUNII DE LA B1 TV

„Să nu o priviți ca fiind un lucru ieșit din comun. Nu este nimic ieșit din comun, pentru că aceste vizite ale ambasadorilor în favoarea marilor companii sunt lucruri care țin de obisnuiță. Nu am în cunoștință ca vreo mare firmă aflată în litigiu cu autoritatea fiscală să nu fi fost sprijinită prin solicitarea unei întrevederi cu un ambasador sau consilier economic”, a spus el.

Gelu Diaconu a confirmat și faptul că au fost mai mulți ambasadori prezenți în biroul său, iar pentru fiecare în parte a făcut cercetări.

Întrebat de către moderator despre persoanele care făceau presiuni asupra ANAF, Gelu Diaconu a declarat că prezența unui ambasador în sediul ANAF reprezintă o presiune.

„Prezența unui ambasador în biroul șefului ANAF sau în sediul ANAF reprezintă o presiune în sine, pentru că avem de-a face cu intervenții în cazuri în care există un litigiu între o companie și autoritatea fiscală”

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare