Fostul prim-ministru australian Tony Abbot, fostul premier sloven Janez Jansa și negociatorul-șef pentru Brexit, Lord David Frost, la Băile Țusnad cu Viktor Orbán

Universitatea de Vară Balvanyos din acest an de la Băile Tușnad, din România, se desfășoară sub motto-ul ‘Contați pe noi!’, a făcut cunoscut miercuri deputatul Fidesz Zsolt Nemeth, unul dintre fondatorii evenimentului și șeful comisiei pentru afaceri externe a parlamentului ungar, informează MTI.

Zsolt Nemeth a precizat, într-o conferință de presă, că a 34-a ediție a universității de vară va avea loc între 22 și 27 iulie. ‘Cea mai cool universitate deschisă și cel mai captivant festival’ va oferi 500 de programe în 40 de locații, cu aproape 1.000 de vorbitori, a spus politicianul ungar, potrivit căruia motto-ul ales urmărește să transmită umanitate, încredere și predictibilitate, pe fondul unei situații economice, sociale și politice dificile.

Conferința atrage ‘o prezență internațională deosebit de puternică’ anul acesta, a subliniat Nemeth. Printre invitați se vor număra fostul prim-ministru australian Tony Abbot, fostul premier sloven Janez Jansa și negociatorul-șef pentru Brexit, Lord David Frost. Sunt așteptați de asemenea oaspeți din Liban, Cambodgia, Venezuela, Polonia și Germania.

Evenimentul urmează să includă și o masă rotundă consacrată politicii partidelor ungare, în contextul în care ‘vântul campaniei electorale ungare este puternic’, a notat Zsolt Nemeth.

Acesta a precizat că, în conformitate cu tradițiile conferinței, prim-ministrul ungar Viktor Orban va vorbi sâmbătă. ‘Va participa de asemenea aproape jumătate din cabinetul ungar – acum știm despre șapte miniștri’, a menționat Nemeth.

Alte discuții în cadrul panelurilor se vor concentra pe maghiarii cu dizabilități și pe dezvoltarea comunităților de romi, iar Institutul Dunării va prezenta o gamă largă de programe privind întregul Bazin Carpatic’, a mai spus acesta.

Un alt punct de interes va fi coeziunea națională; pe lângă un număr mare de vizitatori transilvăneni, vor fi reprezentate toate comunitățile maghiare din Bazinul Carpatic, a adăugat el.

Un loc important în cadrul evenimentului îl vor ocupa activitățile culturale, sportive și de agrement, fiind prevăzute un cort de teatru și recitaluri de muzică folk și pop oferite de interpreți precum artiștii folk Andras Berecz și Marta Sebestyen, formațiile Tankcsapda, Margaret Island, Neoton, Republic și Magdi Ruzsa, a mai spus Nemeth.

Site-ul web www.tusvanyos.ro, numit după denumirea populară a evenimentului, este actualizat continuu cu informații relevante, potrivit organizatorilor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    PRO Tv propagandă pro Bolo, Esca și Otravă contract de mii de euro de la Oradea

    Jurnalistul și scriitorul Ion Cristoiu a reacționat dur după dezvăluirea...

    Ucrainienii și-au cerut scuze lituanienilor pentru un incident cu drone. României, NU

    Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei,...

    O mega prostie legislativă se pregătește in Senat

    Realitatea e că, în timp ce toată lumea se...

    Ministrul italian al Apărării: Vom ajuta Ucraina, dar nu poate câștiga războiul

    Italia va continua să ajute Ucraina, aflată în război...

    Kremlin: Ultimele semne ale agoniei regimului de la Kiev

    Regimul de la Kiev se află în agonie și...

    Livrările de gaz natural lichefiat rusesc către țările europene sunt in creștere

    Livrările de gaz natural lichefiat (GNL) rusesc către țările...

    Rubio: Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a Starlink

    Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a...

    Articole relationate

    Categorii populare