Fostul președinte al CCR Augustin Zegrean: Unii ambasadori se cred stăpâni aici

Nu este un lucru bun pentru că rolul ambasadelor sau al ambasadorilor nu este acesta, dar se pare că i-am învăţat aşa pe ambasadori. Dacă i-am lăsat să se amestece în problema asta(n.red-justiție) şi am văzut că nimeni nu a reacţionat, o ţin aşa., a declarat fostul președinte al CCR Augustin Zegrean într-un interviu acordat agenției de presă Mediafax.

Năravul din fire nu are lecuire, sigur, e mai greu să se schimbe modalităţile de lucru cu ambasadele, dar din câte am văzut eu pe acolo pe la Bucureşti, nu ambasadorii sunt cei care îi cheamă pe diverşi funcţionari sau înalţi demnitari la ei la ambasade să-i tragă la răspundere, ci mai degrabă funcţionarii sau înalţii demnitari, sau poate chiar miniştrii cer să meargă la ambasade să spună ce au de spus şi am văzut la Wikileaks, nu demult, a fost o hemoragie din astea de informaţii, transmise de diverse ambasade din Bucureşti care spuneau clar cine se duce şi ce le spune… Sigur, depinde şi de la cine vin, dacă este un sfat nu este rău. Eu am stat de vorbă cu foarte mulţi ambasadori, dar veneau ei la mine, nu mergeam eu la ei. Eu nu am fost la niciunul… veneau în vizită de curtoazie, în vizită de prezentare, în vizită la plecare, de rămas bun… , a susținut Zegrean.

Eu cred că prea mult se exprimă unii ambasadori, ei au alte metode de a culege informaţiile. Sunt informaţi, să ştiţi că sunt foarte bine informaţi, dar unii se exprimă, alţii nu. Unii se exprimă mai zgomotos şi se cred stăpâni aici, alţii mai puţin. Asta este…, a mai spus fostul președinte al CCR.

.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare