Fostul premier britanic Tony Blair îşi cere „scuze” pentru invazia Irakului şi recunoaşte o vină parţială pentru ascensiunea Statului Islamic

Fostul premier britanic Tony Blair îşi cere „scuze” pentru „greşeli” cu privire la invazia Irakului, condusă de către Statele Unite, în 2003, dar nu merge cu scuzele până la capăt – pentru Războiul din Irak, şi afirmă că nu regretă îndepărtarea de la putere a lui Saddam Hussein, relatează CNN, transmite Mediafax.

„Pot să spun că-mi cer scuze pentru faptul că informaţiile pe care le-am primit au fost greşite, deoarece, în pofida faptului că (Saddam Hussein) a folosit armament chimic la scară mare împotriva poporului său, împotriva altora, programul, în forma în care am crezut noi că se afla, nu a existat în modul în care am crezut noi” că exista, a declarat Blair duminică, într-un interviu pentru emisiunea GPS, realizată de către Fareed Zakaria.

Blair se referea la afirmaţia potrivit căreia regimul lui Saddam Hussein deţinea armament de distrugere în masă şi care a fost folosită de către guvernele Statelor Unite şi Marii Britanii pentru a justifica lansarea invaziei. Rapoartele serviciilor secrete la care se referă Blair s-au dovedit a fi false.

Războiul care a urmat şi înlăturarea Guvernului lui Saddam Hussein au aruncat Irakul în haos, antrenând ani de violenţe interconfesionale sângeroase şi ascensiunea Al-Qaida în Irak, un precursor al Statului Islamic (SI). Zeci de mii de irakieni, peste 4.000 de militari americani şi 179 de membri ai serviciilor britanice au fost ucişi în acest conflict îndelungat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Modele de inteligență artificială au încercat să înșele oamenii

    Institutul Britanic pentru Securitatea Inteligenței Artificiale (AISI) a anunțat...

    Într-o comună cu mulți urși se va tăia iluminatul public

    Primăria comunei Vintilă Vodă a anunțat întreruperea iluminatului public...

    FNGCIMM vine cu o soluție nouă pentru companii: finanțare garantată pentru carburant și transport

    Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici...

    Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 13% în primele 6 luni din 2026

    Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 12,95%, în primul...

    Un senator democrat a blocat proiectul de lege care impune noi sancțiuni împotriva Rusiei

    Senatorul democrat din Georgia, Raphael Warnock, a blocat examinarea...

    Articole relationate

    Categorii populare