VIDEO: Fostul ministru de interne Cristian David s-a BOTEZAT după ce a fost eliberat din arest în biserica unui pastor exclus de penticostali și care are afaceri cu familia Rareș Mănescu

Cristian David, fost ministru de Interne al României, a fost botezat duminică, în cadrul serviciului de dimineaţă al Bisericii Internaționale Harul din București, unde slujește ca pastor Ioan Ceuță, scrie Evenimentul Zilei.

Pastorul Ioan Ceuţă zis Marinel a fost exclus din biserica penticostala acum câțiva ani. Numele acestuia apare într-un scandal legat de finanțarea pregătirii și perfecționarii cadrelor din învățământul școlar și preșcolar din sectorul 6 conform modelului finlandez. Proiectul este derulat din banii bugetului local al sectorului 6 condus de Rareș Mănescu împreună cu Asociația Centrul Creștin din București. În conducerea Asociației Centrul Creștin îl găsim pe Ioan Ceuță, același personaj care se află și printre membrii Consiliului de Conducere a Școlii și Grădiniței Româno-Finlandeze, conform site-ului acestei instituții private de învățământ, unde președinte este soția primarului sectorului 6, Ramona Mănescu. Același consiliu din care făcea parte  și Ramona Mănescu, conform propriului CV postat pe pagina sa oficială de internet. Numele lui Ioan Ceuță se leagă și de Organizația „Adunările lui Dumnezeu” din România, adepți ai cultului penticostal.
david2

„Simplul fapt că mă aflu astăzi, aici, în fața dvs., este o minune a Domnului! (…) Astăzi este prima zi în care mă bucur din nou de întreaga și deplina libertate. (…) Îmi pun întreaga soartă și Justiția, în ceea ce mă privește, în mâna Domnului”, a spus Cristian David în fața noilor săi frați. „Fratele” David a mai spus că merge la Biserica Harul din octombrie 2012.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a intrerupt o rută cheie de aprovizionare cu gaze a Turciei

    Iranul a întrerupt livrările de gaze către Turcia în...

    Rusia mutare cheie pe piața agricolă/ Mâna dreaptă a lui Putin: Avem toți așii în mână

    Reprezentantul special al președintelui Rusiei pentru investiții și cooperare...

    Iranul taxează unele nave cu 2 milioane dolari pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Autoritățile iraniene au început să perceapă taxe de la...

    Rabinul Freund: Este timpul ca America să-și ceară în sfârșit scuze Serbiei pentru uciderea civililor în bombardamentele NATO din 1999

    Rabinul Michael Freund, fondatorul și președintele Societății Prieteniei Sârbo-Israeliene,...

    Severin: 43 de străzi în modernizare. Lucrările au fost reluate după sezonul rece

    Lucrările de modernizare a infrastructurii din Drobeta-Turnu Severin au...

    Vance ar putea fi negociatorul cu Iranul în Pakistan

    Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, JD Vance, ar putea...

    Un miliardar acaparează piața transporturilor maritime în plină criză Hormuz

    Miliardarul italian Gianluigi Aponte (cu o avere netă de...

    Comisia Europeană a renunțat la planul de interzicere a petrolului rusesc

    Comisia Europeană a amânat prezentarea anunțată a unui plan...

    Articole relationate

    Categorii populare