Fostul ministru de externe Titus Corlățean comparație despre mitingul pro Europa și demonstrațiile tefeliste: Fără finanțarea Soroș, tăiată de Administrația Trump. Vedem uriasa diferență

Mă uitam și eu pe net, la ce circulă azi. E absolut corect. Prima foto ne arată cam cum era pe vremuri în Piața Victoriei, când era cu „corupția” și „cine sare, cine sare” și când venea fără restricții finanțarea USAID, iar banii lui Soroș curgeau generos pentru tefeliști și operațiunile sale din România. A doua, cu „protestul” de susținere a orientării pro-UE (cu care evident rezonez pe fond) de sâmbătă, din aceeași Piață a Victoriei…Dar fără finanțarea Soroș, tăiată de Administrația Trump. Vedem uriasa diferență, deși a doua temă este fundamental de generoasă pentru noi, iar provocările la adresa ei, foarte urâte, a scris pe Facebook senatorul PSD de Dâmbovița, Titus Corlățean, șeful Comisiei de Politică Externă, fost ministru de externe.

Pe scurt, Trump ne-a făcut și nouă, românilor, un mare bine: gata cu presiunea pusă pe noi în anii anteriori cu iraționalitatea politicilor „progresiste” de gen și a altor aberații, dar gata și cu finanțările Soroș pentru astfel de aberații. Chiar dacă unora le cade greu la ficat. Măcar ciclul ăsta să mai respirăm și să ne venim în fire, mai spune Corlățean.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Kremlinul preferă să nu discute declarațiile lui Trump conform cărora Cuba va fi următoarea sa țintă

    Kremlinul preferă să nu discute declarațiile președintelui american Donald...

    Rusia a extrădat un bărbat in România

    Un bărbat condamnat pentru organizarea unui grup criminal și...

    Prețul gazului în UK a crescut cu 93% de la începutul conflictului în Orientul Mijlociu

    Prețul en-gros al gazelor naturale în Regatul Unit a crescut...

    O operațiune terestră americană la scară largă în Iran este imposibilă

    O operațiune terestră americană la scară largă în Iran...

    Obiecte din cultura Monteoru bănuite că s-ar afla la Muzeul de Istorie din Berlin

    'Călător prin România', organizație nonguvernamentală din domeniul culturii a...

    „SUA continuă decapitarea Iranului fără vreun plan legat de ceea ce va urma”

    „SUA continuă decapitarea Iranului fără vreun plan legat de...

    China face presiuni asupra Iranului să nu închidă Strâmtoarea Hormuz

    China face presiuni asupra oficialilor iranieni pentru a nu...

    Articole relationate

    Categorii populare