Fostul ministru al Apărării Ioan Mircea Pașcu susține că în fotografiile recente cu președintele rus ar fi, de fapt, o sosie a lui Putin

Rusia a pierdut foarte mult în războiul din Ucraina, dar în orice caz, una din pierderi este cuvântul pe care îl poate da și credibilitatea acestui cuvânt, declară la RFI fostul ministru al Apărării Ioan Mircea Pașcu. El crede pe de altă parte că în unele fotografii recente nu ar apărea președintele rus, Vladimir Putin, ci o sosie.

”Dacă e adevărat măcar o parte din ceea ce citim în presa internațională că el ar avea o suferință, atunci am putea să înțelegem de ce a ales acest moment pentru a tranșa definitiv relațiile cu Ucraina, de ce s-a grăbit atât de mult să facă acest lucru. Eu am văzut două fotografii recente, adică de fapt am văzut o fotografie recentă a președintelui Putin și persoana mi s-a părut schimbată și atunci am căutat o fotografie de acum, care știm sigur că i-a fost făcută președintelui și pot să vă spun că personal am constatat anumite diferențe, dar eu nu sunt specialist și ca atare, e mai degrabă o speculație, decât un fapt real. Sunt diferențe fizice, la față, la fizionomie. Mi se pare altcineva. Asta nu exclude că toți marii conducători au avut sosii și din punctul ăsta de vedere de multe ori le-au folosit, fără să fie cazul unei boli și așa mai departe”, a spus Pașcu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a intrerupt o rută cheie de aprovizionare cu gaze a Turciei

    Iranul a întrerupt livrările de gaze către Turcia în...

    Rusia mutare cheie pe piața agricolă/ Mâna dreaptă a lui Putin: Avem toți așii în mână

    Reprezentantul special al președintelui Rusiei pentru investiții și cooperare...

    Iranul taxează unele nave cu 2 milioane dolari pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Autoritățile iraniene au început să perceapă taxe de la...

    Rabinul Freund: Este timpul ca America să-și ceară în sfârșit scuze Serbiei pentru uciderea civililor în bombardamentele NATO din 1999

    Rabinul Michael Freund, fondatorul și președintele Societății Prieteniei Sârbo-Israeliene,...

    Severin: 43 de străzi în modernizare. Lucrările au fost reluate după sezonul rece

    Lucrările de modernizare a infrastructurii din Drobeta-Turnu Severin au...

    Vance ar putea fi negociatorul cu Iranul în Pakistan

    Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, JD Vance, ar putea...

    Un miliardar acaparează piața transporturilor maritime în plină criză Hormuz

    Miliardarul italian Gianluigi Aponte (cu o avere netă de...

    Comisia Europeană a renunțat la planul de interzicere a petrolului rusesc

    Comisia Europeană a amânat prezentarea anunțată a unui plan...

    Articole relationate

    Categorii populare