Fostul lider al UDMR Marko Bela vrea interzicerea unei noi candidaturi a lui Călin Georgescu: Unii ar putea considera că nu este ceva democratic, dar tocmai de dragul democraţiei

„Îmi pare foarte rău că trebuie să spun aşa ceva, pentru că unii ar putea considera că nu este ceva democratic, dar tocmai de dragul democraţiei, acest candidat nu ar trebui să mai fie lăsat să candideze şi nici nu cred că i se va mai permite”, a declarat fostul lider al UDMR Béla Markó într-un interviu acordat portalului maghiar de ştiri Maszol.ro.

Béla Markó a exclus faptul că serviciile secrete nu au observat ce anume se organizează. Acest lucru este „pur şi simplu imposibil”, a spus, întrucât serviciul secret din România este foarte puternic, deţine un aparat şi un buget serios.

„Nu ştiu cu ce erau ocupaţi aceste servicii secrete, cum şi-au pus, poate, piedici unii altora reciproc în munca din cadrul instituţiei. Eu nu pot să îmi dau seama ce anume s-a întâmplat, şi pare-se că nici alţii nu reuşesc; în orice caz, nu cred că nu au ştiut că există un astfel de candidat, care pe de-o parte susţine ideile pe care le susţine, iar pe de altă parte are un background destul de obscur şi un sistem de sprijin destul de periculos”, a spus politicianul, pentru Maszol.

Béla Markó a mai spus că ceea ce s-a întâmplat ar trebui să servească drept o lecţie pentru partidele care vin la putere, pentru preşedintele care mai rămâne în funcţie, să analizeze cu atenţie funcţionarea serviciilor secrete. Politicianul a subliniat că datoria absolută a acestora este să informeze zilnic guvernul, să îi ajute munca, „nu au dreptul să ascundă nimic preşedintelui, premierului sau guvernului în general”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    CIA a cumpărat agenți cu viagra

    Foști oficiali ai serviciilor secrete americane au dezvăluit că...

    Trump a transformat NATO într-o afacere pentru industria militară americană. ROMÂNIA VA PLĂTI!

    Președintele SUA, Donald Trump, a transformat efectiv relația SUA-NATO...

    Putin l-a sunat pe Trump să îi spună că victoria în Ucraina e aproape

    Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, în cadrul unei...

    Miliardarul lui Macron

    Președintele francez Emmanuel Macron, având în vedere planurile sale...

    Omul cheie de la Beijing

    Înaintea unui posibil al patrulea mandat, președintele chinez Xi...

    Articole relationate

    Categorii populare