Fostul consilier american pentru securitate națională: În ciuda retoricii Occidentul vrea pace cu Rusia

Dacă ofensiva Kievului nu va da nici un fel de rezultate, președintele Rusiei, Vladimir Putin, ar putea „răsturna tabla de șah”, oferind o pace cu care Occidentul ar fi înclinat să fie de acord, este de părere fostul consilier pentru securitate națională al președintelui american Donald Trump, John Bolton, relatează RIA Novosti.

„Dacă ofensiva Kievului nu va duce la vreun progres semnificativ pe câmpul de luptă, Putin poate, fără nici un avertisment, să propună o încetare a focului în următoarele două luni pe liniile de front existente și demararea imediată de negocieri. În acest caz, liderii politici de la Berlin, Paris și chiar Washington ar putea fi foarte tentați să accepte o încetare a focului și să intre în negocieri”, a scris Bolton într-un articol pentru 19fortyfive.

În ciuda retoricii existente în țările occidentale, mulți politicieni europeni vor dori să lase conflictul în urmă, crede politicianul. Potrivit lui Bolton, confirmarea acestei perspective este nivelul tot mai slab de susținere militară și financiară a Ucrainei. El nu a ignorat nici posibilele ambiții politice ale președintelui Franței: „Cine, de exemplu, este convins că președintele Franței, Emmanuel Macron, nu se va agăța de șansa de a se evidenția ca pacificator?”

Potrivit lui Bolton, președintele Statelor Unite, Joe Biden, poate, de asemenea, să profite de situație, găsind o cale de ieșire din impasul actual.

„Adevărul trist este că politica lui Biden eșuează, Ucraina poate deveni o povară politică, iar el poate foarte bine să caute o cale de ieșire. Îndrăzneața manevră diplomatică a lui Putin ar putea deveni acel pretext de care Biden are nevoie”, a apreciat fostul consilier.

Potrivit lui Bolton, tentația colectivă a Occidentului de a fi de acord cu propunerile Rusiei ar putea pune Ucraina într-o poziție dezavantajoasă.

„A trecut de mult timpul pentru o strategie mai eficientă de atingere a obiectivelor frecvent declarate de restabilire a suveranității totale și integrității teritoriale a Ucrainei, precum și de acordare a unui ajutor mai consecvent pentru Ucraina”, a conchis el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump a șters postarea in care se prezintă drept Isus și îl critică pe Papă

    O postare în care președintele american Donald Trump era...

    Meloni îl critică pe Trump după atacurile la Papă

    Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a numit comentariile președintelui american...

    Booking anunță că in urma unui atac informatic datele clienților au fost furate

    Platforma online de rezervări de cazare Booking.com și-a avertizat...

    Peter Magyar cere Kievului restabilirea drepturilor maghiarilor din Ucraina

    Restabilirea și respectarea drepturilor minorității etnice maghiare din Ucraina...

    Peter Magyar vrea să se întâlnească cu Putin

    Peter Magyar, liderul partidului Tisza din Ungaria, care a...

    Articole relationate

    Categorii populare