spot_img
0.5 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăAnalizeFoștii securiști cer DESFIINȚAREA CNSAS

Foștii securiști cer DESFIINȚAREA CNSAS

-

În ultimul număr al revistei Vitralii -Lumini și Umbre, editată de Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din SRI, în fapt, pensionari ai fostei Securități, un întreg articol este dedicat propunerii de desființare a CNSAS, organism care nu și-ar mai avea rostul, întrucît și-ar fi atins scopul, scrie Inpolitics.ro.

Articolul se intitulează ”OFICIUL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SERVICIULUI DE INFORMAȚII EST-GERMAN (STASI) ÎȘI ÎNCHIDE PORȚILE. PE CÂND ȘI CNSAS?” și face referire la faptul că, anul trecut, o comisie de experți a prezentat Parlamentului german (Bundestag) un set de propuneri printre care și aceea a desființării Oficiului pentru Studierea Arhivelor STASI, omologul CNSAS.

”Propunerea a avut la bază constatarea că „vremea marilor dezvăluiri a trecut”(…) Oficiul Gauck se va desființa, iar dosarele fostului Serviciu de informații est-german STASI vor fi predate Arhivei Federale. Persoanele interesate și cercetătorii vor putea să le consulte în continuare, având la bază reglementările Arhivei Federale. CNSAS s-a înființat după modelul Oficiului Gauck, 8 ani mai târziu decât acesta. Pe bună dreptate ne punem întrebarea dacă nu este timpul ca și CNSAS să urmeze exemplul modelului său german și să continue activitatea într-un alt cadru” se afirmă în revista rezerviștilor SRI.

”Deși s-a înființat în 1999, CNSAS își are sorgintea în evenimentele din decembrie 1989. „Moarte securiștilor”, „securiști-teroriști” și alte sloganuri de acest fel au incitat populația la ură și răzbunare, încercându-se să se arunce toată povara celor peste 1000 de victime și a tuturor relelor petrecute în 43 de ani de totalitarism în spatele Securității. Urmarea a fost aproape firească: serviciile de informații românești au fost puse la stâlpul infamiei, declanșând totodată, din partea unor ziariști „patrioți” și așa-ziși disidenți, în mare parte intelectuali, o furibundă campanie mediatică. Foarte rar, sau aproape deloc se vorbea de rolul celorlalte instituții ale statului totalitar cum ar fi justiția, presa, radio televiziunea dar, mai ales, PMR și PCR” se mai afirmă în text.

Concluzia este că ”CNSAS este o copie palidă a exemplului său german care ar putea foarte bine să-și închidă porțile, ca și acesta. S-ar face economie de resurse financiare și ar dispărea o sursă de încordare și tensiune din societatea românească”. ”Activitatea de cercetare a totalitarismului și accesul cetățenilor români la propriul dosar trebuie continuate în cadrul altor forme organizatorice, poate chiar din cele existente în prezent în acest domeniu”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img