Foşti ostatici de la magazinul evreiesc din Paris dau în judecată presa

Şase persoane care s-au ascuns într-o cameră frigorifică din magazinul evreiesc din Paris, în cursul atacurilor islamiste din ianuarie, au dat în judecată presa franceză pentru că a difuzat informaţii despre locul în care se aflau în timpul luării de ostatici, relatează AFP, transmite Mediafax.

Imaginile difuzate la 9 ianuarie, când Amedy Coulibaly a luat cu asalt magazinul evreiesc Hyper Casher, omorând patru persoane şi luând ostatice altele, au fost „lipsite de măsuri de precauţie” şi au pus în pericol viaţa celor aflaţi înăuntru, a declarat un avocat care îi reprezintă pe cei şase reclamanţi, Patrick Klugman.

Avocatul a menţionat televiziunea de ştiri BFMTV, care a dezvăluit în direct că grupul, din care făceau parte un copil de trei ani şi un bebeluş de numai o lună, se ascundea de Coulibaly în camera frigorifică, unde a fost dus de un angajat al supermarketului.

„Metodele de lucru ale presei în timp real, în astfel de situaţii, echivalează cu a îndemna pe cineva să comită o crimă”, a declarat Klugman joi pentru AFP. El a criticat de asemenea alte instituţii de presă pentru că au relatat despre mişcările forţelor de securitate în timpul luării de ostatici. Vieţile celor ascunşi „ar fi fost în pericol dacă Coulibaly ar fi ştiut că BFMTV difuzează informaţii”, a afirmat Klugman, adăugând că jihadistul urmărea evenimentele pe alte posturi şi era în contact cu jurnaliştii de la BFMTV.

În cadrul procesului, presa este acuzată că a pus în pericol vieţile altor persoane ignorând intenţionat protocoalele de securitate, infracţiune care se pedepseşte cu maximum un an de închisoare şi o amendă de 15.000 de euro.

Luarea de ostatici de la magazinul Hyper Casher din estul Parisului a avut loc la două zile după ce fraţii Cherif şi Said Kouachi au ucis 12 persoane într-un atac la redacţia revistei satirice Charlie Hebdo. Cei trei atacatori au fost ucişi de forţele de ordine după trei atentate soldate cu 17 morţi în total.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Cercetător în inteligență artificială care a lucrat la Anthropic și OpenAI: Ne poate ucide

    Cercetătorul în inteligență artificială Jacob Coxan, care a lucrat...

    Deputată ucraineană: Americanii au venit cu condiții mult mai dure pentru pacea cu Rusia

    Agenția de presă Bloomberg preia, pe fondul vizitei efectuate...

    Merz a anulat o convorbire telefonică cu Trump

    Cancelarul german Friedrich Merz a anulat o convorbire telefonică...

    AfD se pregătește de victoria in Mecklenburg-Pomerania Inferioară: Unii lideri CDU cer colaborare cu AfD

    După succesul electoral din Saxonia-Anhalt, partidul AfD domină sondajele...

    Articole relationate

    Categorii populare