epa12087174 Serbian President Aleksandar Vucic (L) and Russian President Vladimir Putin shake hands after a gala reception for the heads of foreign delegations on Victory Day, marking the 80th anniversary of Victory in the Great Patriotic War, in Moscow, Russia, 09 May 2025. Russia marks the 80th anniversary of the victory in World War II over Nazi Germany and its allies. EPA-EFE/MIKHAIL METZEL/SPUTNIK/KREMLIN POOL / POOL MANDATORY CREDIT
Fostul director al SRI, Eduard Hellvig, reproșează UE că abordează extinderea ca pe un exercițiu pur birocratic, nu ca pe o negociere politică reală, iar în cazul atitudinii duplicitare, nedrepte față de Serbia, asta creează riscul ca țara vecină să fie împinsă în brațele Rusiei sau Chinei. Un text neașteptat pe X, dat fiind că Hellvig tace din toamna anului trecut, scrie Inpolitics.
Un text care sugerează că, de fapt, UE folosește tactici de uzură subtile, sperînd ca Serbia să renunțe singură la dorința de aderare („Nu mai bine te răzgîndești singură?”). Menținerea Serbiei în „sala de așteptare” timp de 14 ani a dus la prăbușirea sprijinului populației pentru UE sub 45%. Hellvig aduce discuția și în plan național, definind ce ar fi fost bine pentru București și taxînd, totodată, o dublă măsură istorică. Hellvig nu ezită să plaseze și o ironie de final, „Živeli!”, adică noroc ori sănătate în sîrbă, oarecum cu sensul ”noi să fim sănătoși”, amintind subtil că nici România nu îndeplinea perfect toate criteriile de aderare în 2007, dar a existat voință politică la nivelul UE – lucru care astăzi lipsește cu desăvîrșire în raport cu Serbia.
”S-a încheiat recent summitul anual UE-Balcanii de Vest intitulat de data aceasta „Prosperitatea și stabilitatea comună a UE și a Balcanilor de Vest”. Ca de obicei, pe agenda reală a celor prezenți s-a aflat chestiunea orizontului de timp în care țările candidat ar putea deveni membru al Uniunii. Eu vreau să mă refer la Serbia, vecinul nostru bun, și la jocul de glezne care îi este dat ca temă pentru acasă după fiecare summit” a scris Hellvig, sub titlul ”Moțul din basca Serbiei”.
”Tezele UE de final spun că Serbia va deveni membru UE doar după deschiderea celui de-al treilea cluster de condiții – să pedaleze mai tare pe reforma judiciară, să își asigure un consiliu REM (n.n. CNA sîrbesc) independent și să se alinieze la politica externă și de securitate a UE.
Ca să punctăm și noi la capitalul de claritate sintetică, traducem printre rînduri ce i-a spus UE Serbiei. Citat imaginar: “Dragă Serbie, oameni suntem și ne-om înțelege, dar ești cam apropiată politic de Rusia și primești bani mulți de proiecte din China. E drept că asta s-ar schimba dacă te-am primi în UE, dar asta presupune să muncim și noi. Și să luăm decizii. Obositor. Cînd te superi pe noi știm că ai dreptate, dar ne supărăm și noi pe tine. Principial, o să te criticăm, fie că ai bască, fie că nu ai. La Bruxelles, o numim negociere. Știi ce? Nu mai bine te răzgîndești singură?”
Cum spuneam, citat imaginar. Serbia a primit statut de candidat acum 14 ani. Ce s-a reușit după atîția ani de balet european? Simplu: susținerea sîrbilor față de aderarea la UE s-a prăbușit undeva către 45%. Singura țară dintre candidatele la aderare unde visul Uniunii nu mai are majoritate. Pentru România, idealul strategic de securitate și prosperitate ar fi ca toți vecinii să fie în UE. Dacă nu de facto, cu steaguri și steluțe, măcar în forme hibride de apropiere – spre exemplu economică, fiscală sau de liberă muncă în formate limitate. Orice mînă cu adevărat întinsă va fi receptată cu siguranță la Belgrad. Orice piruetă birocratică aparent șmecheră va fi decodificată la justa valoare și va săpa și mai mult la încrederea în proces.
Negocierea, așa cum se vede și în Balcanii de Est și în cei de Vest, presupune că fiecare dintre cele două părți își ponderează așteptările în conformitate cu realitățile. Ceri mult ca să obții prețul corect.
Din păcate, ca structură mentală, birocrații nu negociază niciodată. Ei pentru asta au fost inventați, să aplice proceduri. Alo, ce facem aici? Balcani? Ce nu înțelege Uniunea este că în negociere nu sunt doar ea și Serbia. Sunt și alți competitori, mult mai flexibili și pragmatici, care știu să negocieze și își doresc cu adevărat un parteneriat cu Serbia. Mult mai deschiși la concesii și mai lipsiți de birocrația paratrăsnetului de la bască.
Prin summitul din Muntenegru, UE ratează încă o șansă de apropiere reală de Balcanii de Vest. Sîrbii se întorc la Belgrad unde îi așteaptă în ușă niște domni care îi vor bate pe umăr și îi vor consola: “Vă zicem de ani de zile că Europa nu vă vrea. Cu noi faceți treabă cu adevărat.” Contrazi-i dacă poți!
Între timp, aici la noi, salutăm discursul românesc solid din plenul summitului de susținere a cauzei Serbiei și dăm cu basca în sus de fericire că în 2007, la aderare, România era impecabilă la toate capitolele aquis-ului comunitar. Živeli! (Noroc!)” încheie Hellvig.
