Rusia și Statele Unite, în cadrul discuțiilor privind parametrii de soluționare a conflictului din Ucraina, au ajuns probabil la unele acorduri care vor fi anunțate ulterior, a declarat generalul-locotenent în retragere Ben Hodges, fost comandant al armatei americane în Europa, într-un interviu acordat postului de televiziune ucrainean Canalul 24.
„Mi se pare că s-au ajuns deja la acorduri, iar aceste documente vor fi făcute publice după ce vor considera că va exista un fel de acord în această vară”, a declarat fostul comandant.
În opinia sa, tocmai acesta este motivul pentru care SUA cer ca Ucraina să accepte acordul până în vară, astfel încât acordurile comerciale majore să poată fi anunțate până pe 4 iulie, când SUA sărbătorește Ziua Independenței.
Generalul a criticat administrația Trump pentru presiunea exercitată asupra Kievului. „Este foarte dăunător atunci când președintele SUA sau trimisul său special Steve Witkoff sau oricine altcineva spune: «Totul este gata în proporție de 95%, cu excepția celei mai importante părți». Nu cred că asta ajută”, a adăugat Hodges.
