Fost procuror DNA: Băi boilor

Pentru unii mumă, pentru alții ciumă.Majoritatea așa-zișilor politicieni, care sunt aceiași de peste treizeci de ani, plus puii lor, plus învățăceii care și-au depășit maeștrii în nasoleli și drăcii, au devenit peste noapte mari iubitori ai deciziilor/hotărârilor CCR. Au sărit să aplice imediat și cu sfințenie Hotărârea 32/2024 privind anularea alegerilor prezidențiale, înainte de a se usca cerneala pe acest act vădit neconstituțional, sau, mai bine spus, anticonstituțional. Emis la cererea și în interesul lor. Și dacă alegerea ar fi fost greșită, ar fi fost a cetățenilor. Așa, ne obligați să suportăm toți consecințele ilegalității/greșelii comise de o mână de nătângi politic și caracterial (nu lipsesc nici conotațiile penale). Nu la fel au procedat când tot CCR a emis Hotărârea 47/2009 pentru validarea Referendumului privind trecerea la parlamentul unicameral și la un număr de 300 de parlamentari. Eee, asta era legală și era emisă ca rezultat al voinței populare, afirmă pe Facebook fostul procuror DNA Claudia Roșu.

Mare diferență, nu-i așa? Una se aplică, alta nu, deși: Ambele sunt definitive și general obligatorii. Pentru neaplicare nu avem sancțiuni. Această deraiere majoră de la caracterul democratic al statului român, dacă nu va fi reparată (soluții legale am spus că există, căci Parlamentul actual e singura autoritate legitim investită – le redactez eu expunerea de motive – , dar voință nu e), se va întoarce nu peste mult timp împotriva autorilor ei. Și împotriva noastră, a tuturor, din păcate. În orbirea și în setea de putere a lor și a câtorva sprijinitori externi, absolut vremelnici, acești “Dorel” ai clasei politice nu văd decât interesul lor imediat. Băi boilor, voi vă imaginați că această anomalie se va perpetua la nesfârșit? În scurtă vreme se vor dezice de voi și cei care v-au încurajat, pentru că, deși niciunii nu aveți caracter, diferența e că ceilalți sunt mai puțin prosti decât voi. La un moment dat, își vor vedea doar interesul apropiat și vor face niște pași în direcția în care merge lumea, tâmpiților! Iar voi veți deveni nefrecventabili și pentru est, și pentru vest, și pentru toate punctele cardinale. Ați stabilit voi data alegerilor în minivacanța de 1 Mai, “jmecherilor”? De ce, ca să aveți capacitatea de a aplica din nou rețeta turismului electoral, coroborată cu un relativ absenteism? Știți voi că organu’ se trezește și lucrează greu, dar vedeți să nu aveți surprize…Din cauza voastră ne vom înscrie din nou în urâta istorie a unor regimuri suspecte. In secolul XXI…Copiilor și nepoților voștri le va fi rușine cu voi!, mai spune Roșu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Grecia vrea înapoi sculpturile Pantheonului furate de britanici

    Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat astăzi că este...

    Tinerii berlinezi au devenit radicali de stânga. Cum s-a ajuns aici?

    Victoria Partidului Stângii la alegerile regionale de duminică din Berlin poate că nu ar...

    Sârbii merg înainte cu Porțile de Fier 3

    Ministerul sârb al Mineritului și Energiei a comunicat că...

    Papa îngrijorat de apocalipsa pe care o poate provoca inteligența artificială

    Conducătorul Bisericii Romano-Catolice, Papa Leon al XIV-lea, este îngrijorat...

    Siegfried anunță război cu serviciile din Biserică

    Siegfried Mureșan și-a lansat azi un document care conține...

    Țoiu, întrevederi „cheie” la New York: Vanuatu, Ghana și Maroc

    „Ministrul român de externe Oana Țoiu a avut întrevederi...

    Articole relationate

    Categorii populare