Fost ofiţer în timpul luptei de la Nassiriya, despre Nicolae Ciucă: Atunci când asupra coloanei a început să se execute foc, a luat decizia să comande ieşirea din ambuscadă. Nu s-a întors în bază până nu s-a asigurat că ultimul om este prezent

Rinel Roşu, maior în rezervă, fost ofiţer de operaţii în timpul luptei de la Nassiriya, din Irak, a declarat la lansarea programului prezidenţial al liderului PNL Nicolae Ciucă, despre misiunea din Irak, din 2004, că atunci când asupra coloanei a început să se execute foc, Ciucă a luat decizia să comande personal ieşirea din ambuscadă şi a continuat misiunea şi nu s-a întors în bază până nu s-a asigurat că ultimul om, ultimul transportor, este prezent.

Despre Nicolae Ciucă, el a povestit că ”în acea noapte, în teren, sub focul gloanţelor, a demonstrat ceea ce poate şi cum reacţionează în situaţii limite.

”Atunci, dânsul nu a ales să rămână în bază, la adăpost, ci a plecat în teren, cu oamenii. Şi nu i-a trimis singuri, a fost printre dânşii. Iar atunci când asupra coloanei a început să se execute foc, a luat decizia să comande personal ieşirea din ambuscadă şi a continuat misiunea. Nu s-a întors în bază până nu s-a asigurat că ultimul om, ultimul transportor, este prezent”, a completat el.

”L-am simţit ca un camarad, ca un frate mai mare. Îi plăcea să stea de vorbă cu noi, ne cunoştea pe toţi după numele mic”, a povestit maiorul.

”Domnule general, pentru tot ceea ce aţi făcut în acea misiune, pentru deciziile luate în acea noapte, noi, Scorpionii români, vă suntem recunoscători pentru totdeauna. Şi acest lucru nu vi-l poate lua nimeni” i-a transmis maiorul, arătând că este gata oricând să se pună sub comanda acestuia, pentru că e încredinţat că îi va duce la victorie.

”Aveţi alt destin, vă aşteaptă o altă luptă, aici, pe pâmânt românesc”, a mai spus Rinel Roşu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Merz ii cere lui Trump să nu facă surprize Ucrainei la întâlnirea cu Putin din China

    Cancelarul german Friedrich Merz i-a cerut astăzi președintelui american...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Articole relationate

    Categorii populare