Fost ministru rus de Finanţe: Rusia va avea pierderi de 200 de miliarde de dolari din cauza anexării Crimeei

Rusia va pierde aproximativ 200 de miliarde de dolari în următorii ani ca efect al anexării fostei regiuni ucrainene Crimeea, afirmă fostul ministru rus de Finanţe Aleksei Kudrin, transmite Mediafax.

„Finanţarea Crimeei va costa 6-7 miliarde de dolari anual”, a declarat Aleksei Kudrin, citat de agenţia Sputnik, precizând însă că efectele economice şi politice vor fi mult mai scumpe.

„Pierderile de capital vor fi mult mai mari, putând ajunge la 150-200 de miliarde de dolari în următorii trei-patru ani”, adaugă Kudrin.

„Acesta este preţul”, a subliniat economistul rus, menţionând factori precum pierderea încrederii investitorilor străini şi „noile reguli ale jocului”.

Rusia a anexat regiunea ucraineană Crimeea în martie 2014, pe fondul protestelor de la Kiev, care au avut ca rezultat înlăturarea preşedintelui ucrainean prorus Viktor Ianukovici.

 

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA-TURNU SEVERIN A FOST INCLUS ÎN PROGRAMUL NAȚIONAL DE SCLEROZĂ MULTIPLĂ

    Pentru că sănătatea oamenilor este o prioritate.,continuam să investim...

    Campanie gratuită in Mehedinți pentru depistarea cancerului oral

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat alături...

    Ucraina nu poate folosi avioanele F-16 primite din Occident

    Ucraina folosește rareori avioanele de luptă F-16 primite de...

    Șeful industriașilor ruși: Urmează concedieri

    Rusia nu ar trebui să se aștepte la o...

    Bulgaria suspendă ajutorul financiar și militar acordat Ucrainei: Avem deficit

    Prim-ministrul bulgar, Rumen Radev, a anunțat că suspendă ajutorul...

    Musk susține o campaniei pentru revenirea lui Jensen Huang în funcția de CEO al Nvidia

    Antreprenorul american Elon Musk a anunțat că s-a alăturat...

    Articole relationate

    Categorii populare