Fost ministru al Economiei, consilier la Cancelaria premierului: Ştiţi care este costul unor obligaţii pe care ni le-am asumat prin decarbonizare până în 2050? 300 de miliarde de dolari 

Fostul ministru al Economiei, Florin Spătaru, care în prezent deţine funcţia de consilier de stat la Cancelaria Primului ministru, afirmă că România va avea „costuri” de 300 de miliarde de dolari, ca urmare a unor obligaţii pe care ni le-am asumat prin decarbonizare până în 2050. Conform fostului ministru aceasta este „realitatea” de care România va trebui să ţină cont atunci când va proiecta bugetele. Acesta subliniază şi importanţa unor decizii luate la nivel european care să ducă spre stoparea fluxului de produse importate din afara Uniunii Europene.

„Haideţi să vedem lucrurile realist! Ştiţi care este costul unor obligaţii pe care ni le-am asumat prin decarbonizare până în 2050? Spune Banca Mondială: 300 de miliarde de dolari. Ăsta este preţul pe care România trebuie să-l plătească să devină net zero, să îşi atingă ţinta de decarbonizare comparativ cu 1990. Asta înseamnă că, la nivel public, ar trebui să alocăm pe toate cele şase paliere – energie, industrie, agricultură, zona rezidenţială, transporturi, dar şi deforestare – 100 de miliarde de dolari până în 2050 iar 200 de miliarde de dolari trebuie să-i atragem din fonduri private. Este o realitate cu care trebuie să ne confruntăm şi de care trebuie să ţinem cont în viitor, când vom proiecta bugetele pe care vrem să le alocăm”, a afirmat Florin Spătaru, în cadrul celei de-a doua ediţii a conferinţei „Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României pe 2024” organizate de News.ro 

Acesta a precizat că fondurile europene sau naţionale trebuie direcţionate către tranziţia industrială, care are două componente: digitalizare şi tranziţie verde. 

Potrivit fostului ministru, scăderea producţiei industriale nu se constată doar în România, ci în general, la nivel european „pentru că Europa nu a fost în stare, cel puţin în ultimii ani, să vină cu măsuri industriale care să oprească influxul de produse din alte zone”.

Florin Spătaru a mai afirmat că, în opinia sa, perioada următoare va fi una a industrializării Europei şi, în context, şi a României. 

„Este prima oară când înţelegem că externalizarea know how-ului către Asia nu face altceva decât să genereze o dependenţă şi mai mare”, adaugă fostul ministru al Economiei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump se pregătește să îl execute pe șeful FBI

    Directorul FBI, Kash Patel, va fi probabil demis, a...

    Povesti șocante din armata ucraineană: Au mâncat zăpadă, …râme și au slăbit 40 kg

    Au mâncat zăpadă, …râme și au slăbit 40 kg. Anton...

    Războiul din Iran scumpește ciocolata Dubai

    Războiul din Iran a provocat o creștere bruscă a...

    Andrei Caramitru: 90% din români „nu țin minte sau înțeleg mai mult decât o frază simplă”

    Politicienii noștri sunt un DEZASTRU pe comunicare. CATASTROFĂ Așa...

    Orbán renunță la mandatul parlamentar

    Prim-ministrul ungar in exercițiu Viktor Orbán a renunțat la...

    Super iahtul unui oligarh rus traversează Strâmtoarea Hormuz

    Super iahtul „Nord”, cel mai probabil deținut de oligarhul...

    Articole relationate

    Categorii populare