Fost lider al Dreptei franceze angajat de oamenii lui Putin

Fostul premier francez François Fillon s-a alăturat consiliului de administraţie al gigantului rus din domeniul petrochimiei Sibur, a anunţat grupul joi, notează AFP conform Agerpres.

Compania Sibur a publicat o listă actualizată a consiliului său de administraţie, indicând faptul că François Fillon a fost numit în consiliu ca administrator independent.

Grupul este controlat printre alţii de Leonid Mikhelson, unul dintre cei mai bogaţi oligarhi din Rusia, şi de Ghennadi Timcenko, un apropiat al preşedintelui Vladimir Putin.

La sfârşitul lui iunie, el a intrat în consiliul de administraţie al unei alte companii ruseşti, Zarubejneft, specializată în dezvoltarea şi exploatarea zăcămintelor de hidrocarburi, în special în străinătate, deţinută de stat.

François Fillon, care a condus guvernul francez sub preşedinţia lui Nicolas Sarkozy între 2007 şi 2012, este şeful firmei de consultanţă Apteras pe care a creat-o în 2017.

Fostul om politic a fost condamnat în iunie 2020 la cinci ani de închisoare, dintre care doi cu executare, într-un caz răsunător de angajări fictive care i-a desfiinţat campania prezidenţială în 2017.

Mai mulţi foşti înalţi responsabili străini sunt deja în consiliile de administraţie ale unor companii petroliere ruse.

Fosta şefă a diplomaţiei austriece Karin Kneissl, care a dansat un vals cu Vladimir Putin la nunta sa din 2018, a fost numită în iunie în cadrul gigantului petrolier rus Rosneft. Fostul cancelar german Gerhard Schroeder, un prieten de multă vreme cu Vladimir Putin, este preşedintele consiliului de administraţie al Rosneft.

Hot this week

Topics

Mai mult

    „Mini puterile de mijloc” și rolul lor in noua ordine mondială

    Țările cu influență limitată, dar cu o putere semnificativă...

    Aliatul ucrainean al lui Hitler reînhumat la Kiev

    Sub învăluirea nopții, un nou spectacol ucraineano-nazist s-a desfășurat...

    Adrian Năstase acuză afacerea din spatele prosumatorilor

    Aproape 300.000 de români au devenit prosumatori. Și-au instalat...

    Trump publică o fotografie cu Kim Jong Un: Avem relații excelente

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a publicat...

    Asia de Sud-Est: America pierde, China câștigă

    În țările din Asia de Sud-Est cresc îndoielile cu...

    Articole relationate

    Categorii populare