Fost europarlamentar liberal spune că PNL ”să nu plece din sediu înainte de a planta, la intrare, steagul roşu”

”PNL mai are o singură obligaţie. Să nu plece din sediu înainte de a planta, la intrare, steagul roşu. Ar fi păcat să n-o facă după ce a pregătit atît de bine terenul”. Afirmația aparține fostului europarlamentar PNL Traian Ungureanu, într-un editorial apărut în Adevărul, în care acesta mai spune că UE nu mai există, de facto, transmite Inpolitics.

”În realitate, Uniunea Europeană nu există. Există un şir de camioane militare pline de sicrie, înaintînd, prin Bergamo, lent, ca un şarpe metalic pătrat, cu morţii la bord. Nu mai e loc de săpat în cimitire. Morţii se vor întoarce acasă, peste cîteva zile, în urne. Lumea n-a fost niciodată mai clară. Viaţa şi moartea îşi rostesc limpede numele, dar iluziile au tot zgomotul de partea lor şi ne lasă fără auz. Nu toată lumea minte, dar mai toată lumea vrea să creadă altceva. Mai exact, nu suportă adevărul(…)
Imediat ce virusul Corona a cucerit Italia, Guvernul Conte a cerut activarea EUCPM. Regulamentul spune că o ţară cere, iar altele livrează, după care beneficiarul plăteşte. Nimic pe gratis! Dar nimeni, absolut nimeni, n-a răspuns. Mai mult, Franţa şi România – surori de gintă latrină – au interzis exporturile sau au blocat în vamă comenzile de materiale sanitare pentru Italia(…)
Cine a văzut ştirea despre ajutorul de 1 miliard trimis de Comisia Europeană poate crede că ne-a sosit un vagon de bani, număraţi, acum, de casieri vlăguiţi, în tainiţele BNR. E o imagine scuzabilă şi naivă. Ajutorul trimis de UE e o procedură contabilă care învîrte banii din bugetul fondurilor structurale. O manevră folositoare care trebuie, însă, înţeleasă ca mutarea ce face loc mişcărilor bugetare naţionale ce fac loc, mai tîrziu, cheltuielilor directe. Aşadar, marea întrebare e: unde e UE? În urmă şi nicăieri. Principiul de lucru al Uniunii a rămas acelaşi: fiecare pe pielea lui, deja jupuită de Franţa şi Germania.

UE a aflat că, în vremuri de criză, toate statele sînt naţionale. La rîndul lor, statele naţionale au remarcat că, în vremuri de criză, UE nu e” mai scrie TRU. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    SRI îl bagă pe Bolo în afacerea Digi

    După ce aseară, la Euronews, premierul Ilie Bolojan a...

    Căderea economică mai mare decât se aștepta

    Economia României s-ar putea contracta cu 1%-1,5% în acest...

    Înfrângerea Germaniei

    Eșecul Germaniei de a obține un loc nepermanent în...

    Trump a aprobat 700 de milioane de dolari pentru relansarea industriei cărbunelui din SUA

    Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat alocarea unei sume...

    Nicu Alifantis după turneu: DEZASTRU

    CULTURA… ÎNCOTRO? După ce am încheiat prima parte a...

    Rușii și americanii fac tunel sub Strâmtoarea Bering între Rusia și SUA

    Reprezentantul Special al Președintelui Rusiei pentru Investiții și Cooperare...

    Tomac anunță un guvern de specialiști, nu de politicieni

    Premierul desemnat, Eugen Tomac, a declarat, joi, la Cotroceni,...

    Articole relationate

    Categorii populare