Fost consilier prezidențial al lui Traian Băsescu: Băsescu vrea din nou la Cotroceni. Ca președinte din umbră!

Băsescu vrea din nou la Cotroceni. Ca președinte din umbră! Deci, conform fostului președinte Băsescu, care o susține cu ardoare pe Elena Lasconi pentru funcția de președinte, deși admite că ”are niște goluri” intelectuale, imediat cum aceasta va ajunge la Cotroceni, generalii SRI, SIE, STS, SPP etc. o vor aștepta, pe scările palatului, cu un imens buchet de flori și o vor băga imediat la cursul intensiv de președinte. Și, împreună, vor munci zi și noapte până ce doamna Lasconi va învăța meseria de președinte al României.Ei, generalii din servicii, fiind niște băieți cuminți, nu vor râde de ea, nu vor încerca să-i speculeze lipsurile și să-și aroge și mai multă putere, nu-i vor sabota planurile (dacă are vreun plan), ci se vor metamorfoza în niște profesorași de condus țara pentru eleva Lasconi, afirmă pe Facebook Raluca Boboc, fost consilier prezidențial al lui Traian Băsescu.

Domn Băsescu, vă înțeleg suferința. Palatul Cotroceni e adevărat miraj pentru cei care au călcat vreodată pe acolo. Și eu mi-aș dori să mă mai întorc acolo într-o bună zi. Însă, dvs, vreți să păcăliți electoratul. Și Constituția țării. Vă doriți al treilea mandat. Prin proxy Lasconi. Or, așa ceva nu se poate, domnule președinte. E și imoral, și neconstituțional. Un președinte slab, jucat pe degete de servicii, ghidat și manevrat din umbră de un fost președinte nu este altceva decât un pericol la adresa securității naționale. Anul acesta nu avem candidați ideali. Ghinion, cum ar spune un celebru clasic în viață. Însă, în caz de război, cei mai bine cotați dintre ei să ajungă în turul doi, nu trebuie să caute pe Google semnificația celebrului articol 5 al tratatului NATO, așa cum ar face doamna Lasconi. Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul. Pentru dvs, al treilea mandat nu mai este posibil. Nici măcar prin proxy Lasconi, mai spune Boboc.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump vrea potasiu din Belarus pentru a lovi Canada

    Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat luni că Washingtonul...

    Călin Georgescu reținut pentru 24 de ore

    Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT pentru...

    „Noul” Muzeu al Banatului Montan din Reșița

    Vă invit din tot sufletul să mergeți să vedeți...

    Kelemen Hunor dă semnalul retragerii lui Siegfried

    Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni că 'ceea...

    Primarul liberal bătăuș al Reșiței șantaj cu pumnul și cu Casa

    Primarul bătăuș al Reșiței Nelu Popa supranumit Zanzibar e...

    Pentru prima dată in istorie CDU sub 5%

    În Mecklenburg-Pomerania Inferioară, AfD a obținut 38,2% și a devenit...

    Turcoaica stângii radicale care a câștigat Berlinul

    Rezultatul alegerilor de la Berlin a trecut rapid granițele...

    Articole relationate

    Categorii populare