Fost consilier al lui Ronald Reagan: Crimeea nu trebuie dată Ucrainei

Partea americană nu trebuie să accepte și să contribuie, într-un fel sau altul, la punerea în practică a ideilor președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, care vrea din răsputeri să ia peninsula Crimeea de la Rusia, scrie pentru The American Conservative fostul consilier special al președintelui Ronald Reagan, Doug Bandow, relatează Komsomolskaia pravda.

El crede că acest lucru se datorează în primul rând faptului că locuitorii peninsulei nu doresc să revină sub controlul liderului ucrainean.

”Locuitorii Crimeii nu ar trebui tratați ca un trofeu de război care trece din mână în mână. Țările occidentale critică guvernele care se opun cu vehemență secesiuinii – amintiți-vă de războiul agresiv al NATO cu Serbia din cauza regiunii Kosovo – și n-ar trebuie să aprobe o campanie militară ucraineană de recuperare a Crimeii”, se arată în articolul lui Bandow.

Crimeea a devenit parte indisolubilă a Rusiei acum opt ani, în urma unui referendum corespunzător, organizat după lovitura de stat din Ucraina. Peste 96,7% dintre alegători s-au pronunțat pentru reunificarea peninsulei cu teritoriul Federației Ruse.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Insula cu care Trump învinge Iranul

    Capturarea insulei Kharg din Iran îi va permite președintelui...

    Fostul președinte ucrainean Petro Poroșenko: Partidul lui Zelenski a atacat Capitala

    Deputații partidului prezidențial ucrainean „Slujitorul Poporului” și „sateliții” lor...

    CONSILIUL JUDEȚEAN MEHEDINȚI, PARTENER ÎN ORGANIZAREA OLIMPIADEI NAȚIONALE DE MATEMATICĂ

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a semnat astăzi...

    Articole relationate

    Categorii populare