spot_img
duminică, 22 februarie, 2026
-1.8 C
București

Fost ambasador anti Iliescu, analiză bisturiu la înmormântarea fostului președinte

À propos.Patru foști președinți americani în viață, plus Donald Trump, președintele în funcție, au asistat la 9 ianuarie 2025 la funeraliile oficiale ale președintelui Jimmy Carter. Adversari neîmpăcați unii din ei, acuzându-se reciproc de fapte deosebit de grave, uniți nu de similaritatea opiniilor sau empatia pentru defunct, ci de rigorile serviciului public. La noi, nu se înțelege încă simplul fapt că funcția publică nu reprezintă persoana privată care o exercită. Ca urmare, instituțiile de stat sunt politizate și profund personalizate, a scris pe facebook Smaranda Enache, fostul ambasador al României in Finlanda, declarat public anti Iliescu.

CE MAI SUSȚINE SMARANDA ENACHE:

Ambasadoarea României fiind în Finlanda, a trebuit să-l însoțesc pe deputatul Marcu Tudor, fratele lui Vadim Tudor, politician PRM, aflat în vizită oficială la Helsinki, la mai multe întrevederi și să ofer și un cocktail în onoarea delegației parlamentare române pe care o conducea.
În societatea civilă fusesem o voce critică la adresa PRM și a lui Vadim.
Într-o altă ocazie, a trebuit să fac oficiile de gazdă la vizita senatorului PSD Ghiorghi Prisăcaru, cel care mă respinsese pentru funcția de ambasador.

Când ești într-o demnitate de stat nu te reprezinți pe tine, ci statul, țara, funcția pe care o îndeplinești. Dacă această constrângere nu îți convine, o consideri împovărătoare sau, din convingeri personale, nu o poți respecta, rămâne soluția demisiei. Sau un pretext credibil: boală, absența din localitate, alte misiuni. Toți vor înțelege substratul și mesajul.

Să fie clar, respectul și solidaritatea mea se îndreaptă spre toate victimele regimului Iliescu, al căror strigăt de durere și indignare îl înțelegem. Le-am fost alături și atunci și acum.

În același timp, ne dorim o republică în care legile și protocoalele sunt respectate de toți demnitarii, altfel ce să ne așteptăm de la omul de rând?
Lui Ion Iliescu i s-au organizat funeralii de stat conform legilor în vigoare deoarece, juridic vorbind, nu a suferit nicio condamnare cât a fost în viață.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Diversiunea lui Miruță in Gorj

    Demagogia nu ține loc de soluții pentru Gorj! Administrația...

    Riscurile pentru America și lume a unui atac împotriva Iranului

    Un posibil atac american asupra Iranului ar reprezenta un...

    Consilierul lui Nicușor despre vizita in SUA: Am fost mai puţin izolaţi decât se spune

    Consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Marius Lazurca, a declarat...

    Semne că urmează un atac in Iran

    Statele Unite au început să evacueze trupele staționate în...

    Trupele de elită cubaneze obligate să plece din Venezuela

    Consilierii militari și trupele de elită cubaneze părăsesc Venezuela,...

    Slovacia îi dă ultimatum lui Zelenski: Dacă nu, luni vă tăiem curentul

    Dacă președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu reușește să reia...

    India vrea să scape cu Brazilia de metalele rare din China

    Premierul indian Narendra Modi a anunțat sâmbătă semnarea unui...

    Articole relationate

    Categorii populare