Fondul Proprietatea care a căpușat la greu România declară pierderi

Fondul Proprietatea a înregistrat în 2023 o pierdere netă de 896,1 milioane de lei, comparativ cu un profit net de 2,769 miliarde lei obţinut în 2022, conform unui raport al companiei, transmis joi Bursei de la Bucureşti.

„Pierderile aferente participaţiilor la valoare justă prin profit sau pierdere în 2023 au fost determinate în principal de scăderea valorii participaţiei în Hidroelectrica SA în urma evaluării acesteia înainte de reclasificarea în categoria active imobilizate deţinute pentru vânzare în baza sumelor ce urmau a fi încasate în cadrul IPO (impact 1,87 miliarde lei), acest efect fiind parţial compensat de creşterea valorii juste a CN Aeroporturi Bucureşti SA (impact 164,7 milioane lei), CE Oltenia SA (impact 64,8 milioane lei), CN Administraţia Porturilor Maritime SA (impact 45,3 milioane lei) şi Societatea Naţională a Sării SA (impact 44,7 milioane lei)”, se spune în raport.

Conform sursei citate, veniturile brute din dividende sunt aferente sumelor înregistrate ca urmare a dividendelor de la Hidroelectrica SA (867,4 milioane lei), Societatea Naţională a Sării SA (56 milioane) şi CN Aeroporturi Bucureşti SA (31,5 milioane).

Creşterea semnificativă a veniturilor din dobânzi în 2023 a fost înregistrată ca urmare a plasării sumelor provenite din IPO Hidroelectrica SA în diferite instrumente ale pieţei monetare pe termen scurt, în perioada dintre data decontării IPO (10 iulie 2023) şi Data Plăţii distribuţiei de dividende aferente (29 septembrie 2023). Aceste instrumente au inclus depozite bancare, titluri de stat şi obligaţiuni guvernamentale.

Câştigurile nete aferente activelor imobilizate deţinute pentru vânzare în valoare de 61,2 milioane lei reprezintă modificarea valorii juste a participaţiilor în grupul Enel, după reclasificarea acestora ca active imobilizate deţinute pentru vânzare la data de 31 martie 2023.

În data de 12 octombrie 2023, Fondul a finalizat înregistrarea reducerii capitalului social subscris şi vărsat al Fondului de la 3.233.269.110,76 lei la 2.947.779.186,56 lei, ca urmare a anulării a 549.019.085 acţiuni proprii achiziţionate în 2022 în cadrul Programului de răscumpărare nr. 13, care a fost avizată de ASF prin Avizul nr. 140/5 octombrie 2023.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare