spot_img
18 C
București
duminică, mai 5, 2024
AcasăAnalizeFNGCIMM își diversifică produsele de garantare urmărind trendul european al produselor financiare...

FNGCIMM își diversifică produsele de garantare urmărind trendul european al produselor financiare noi, cu accent pe digitalizare, tranzitie energetică și tehnologică

-

În perioada 5-9 Februarie 2024 o delegație a FNGCIMM S.A – IFN a participat la o serie de evenimente în Regatul Belgiei și în Marele Ducat al Luxemburgului, care au avut ca focus programele de creditare și garantare dedicate sectorului IMM din Uniunea Europeană, cu scopul de a oferi resursele financiare consolidării unei Europe sustenabile, cu accent pe digitalizare, tranzitie energetică și tehnologică.

Reuniunea Bordului de Directori ai Asociației Europene a Instituțiilor de Garantare (AECM) care a avut loc la Bruxelles în data de 5 februarie, a prilejuit reprezentanților celor 18 instituții membre ale Consiliului de administrație, schimburi de informații cu privire la evoluția programelor de creditare și garantare dedicate sectorului IMM.

- Advertisement -

Domnul Dumitru Nancu, Directorul general al FNGCIMM si Vicepreședinte AECM a prezentat evoluția programelor IMM INVEST și IMM INVEST PLUS derulate pe Cadrul Temporar de Criza COVID 19, respectiv CT de Criză Ucraina, programe plasate în pozitii de top în UE, conform studiului European Small Business Finance Outlook 2023, realizat de o echipă de experți ai FEI. FNGCIMM a înregistrat recorduri europene, atât din perspectiva creșterii volumului de garanții în vigoare, cât și din perspectiva activității de acordare de noi garanții. Complementar, reprezentantii FNGCIMM au prezentat rezultatele programelor guvernamentale Noua Casă și a garanțiilor acordate prin programele Femeia Manager și Start up Nation.

În perspectiva anului 2024, FNGCIMM a prezentat și cele paisprezece programe noi dedicate IMM- urilor, care urmează a fi lansate în perioada următoare, inclusiv patru noi produse propuse a fi implementate prin intermediul INVEST EU.

- Advertisement -

În cadrul reuniunii, delegația FNGCIMM a aflat și noile prevederi ale Regulamentului de Minimis, care urmează a fi implementat de către fiecare stat membru, iar președinta Fondului European de Investiții, doamna Marjut Falkstedt, a punctat necesitățile și prioritățile bugetare necesar a fi adoptate de către Starele Membre, la propunerile Comisiei Europene pentru sprijinirea sectorului IMM la nivel european.

În Sesiunea Operațională de Instruire organizată în data de 6 februarie, de către AECM și Wallonie Entreprendre ( instituție publică de promovare și susținere a IMM-urilor din regiunea Wallonia, Belgia) împreună cu participanții din peste 20 de țări, au fost prezentate produse financiare noi, pentru o Europă sustenabilă, cu accent pe digitalizare, tranzitie energetică și tehnologică. Astfel de produse au fost prezentate de către Letonia, Germania, Belgia, Franța, Finlanda și Kosovo.
Conform Raportului anual al AECM, la 31 decembrie 2022, cei 45 de membri ai AECM susținuseră peste 5,2 milioane IMM-uri, cu un volum de garanții în sold de circa 267 miliarde Euro, peste 49 miliarde Euro fiind garanții noi. Valoarea medie a unei garanții a fost de 45.000 Euro.

În partea a doua a programului, directorul general FNGCIMM, dl Dumitru Nancu a participat la Forumul Grupului Băncii Europene de Investiții, care s-a desfășurat pe parcursul a două zile la Luxemburg, cu participarea E.S. Luc Frieden, Prim Ministrul Marelui Ducat al Luxemburgului, a doamnei Mairead McGuinness, comisar european pentru Stabilitate Financiară, Servicii Financiare și Piețe de Capital, a doamnei Nadia Calviño, președinta Băncii Europene de Investiții, alături de alți înalți oficiali ai CE și ai BEI, miniștri și politicieni de rang înalt, oameni de afaceri, reputați reprezentanți ai mediului academic, ai asociațiilor oamenilor de afaceri și ai societății civile.
Subiectele în dezbatere au vizat teme mari, de la potențialele structuri care vor modela viitorul, rezultatele alegerilor în 2024 în Europa și SUA, extrem de sensibile în peisajul emergent, precum și posibile căi de urmat pentru ca lumea să evite o „tragedie comună”. Au fost recunoscute provocările majore cu care se confruntă spațiul european, de la asigurarea unei energii curate și accesibile, menținerea competitivității industriale și combaterea inegalității între statele membre, până la abordări concrete despre cum pot fi utilizate mai eficient resursele fiscale naționale și instrumentele de finanțare comune, precum și impactul digitalizării finanțelor care va consolida avantajului competitiv al sistemului financiar și al economiei reale în statele membre EU.
Prezentarea Raportului anual de investiții al BEI, a oferit o examinare aprofundată a ceea ce reprezintă provocările asigurării unei competitivități durabile, în vederea creșterii economiei europene, pe fundalul războiului, inflației și a condițiilor financiare stricte, care s-au suprapus provocărilor structurale cronice, cum ar fi îmbătrânirea populației și de asemenea, rolul central al investițiilor în consolidarea competitivității și a rezilienței UE. Participanții au aflat direct de la creatorii de soluții inovatoare cum pot valorifica investițiile în tehnologiile verzi și digitale pentru a stimula inovarea și creșterea productivității, pe fondul unor deficite severe de competențe.

În cadrul conferinței „EU BRIDGING THE FUNDING GAP” cele patru paneluri au reunit decideți, experți și antreprenori inovatori, care au oferit soluții la tematici de actualitate: Panelul 1. Inovație în Biotech, Panelul 2 Tranziție sustenabilă și Panelul 3. Reindustrializare. Un ultim panel de dezbateri a fost dedicat soluțiilor de finanțare propuse de către reprezentanții celor trei parteneri belgieni ai AECM din Flandra, Valonia și Regiunea Bruxelles. În panelul final s-a alăturat doamna Marjut Falksted, CEO al Fondului European de Investiții. Conferința s-a încheiat printr-o sesiune de networking cu cei peste 200 de participanți din toată Europa.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img