FNGCIMM a sustinut cu garantii acordarea a 150% mai multe credite în 4 ani decât a acordat întregul sistem financiar în 15 ani de zile

FNGCIMM a sustinut cu garantii acordarea a 150% mai multe credite în 4 ani decât a acordat întregul sistem financiar în 15 ani de zile.
 
Aflat in studioul DC News, Dumitru Nancu directorul general al Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM uri a vorbit despre performantele notabile ale institutiei pe care o conduce.
 
„Sistemul financiar bancar a acordat 75 miliarde de lei în formă de credite, cu garanția fondului de 64 de miliarde de lei.Vorbim de cea mai mare infuzie de capital în economia românească. Ca să vedem magnitudinea acestor cifre vreau să vă spun că în această perioadă de patru ani de zile s-au acordat cu 150% mai mult decât echivalentului soldului creditelor acordate de întreg sistemul financiar bancar în cei 15 ani din perioada 2005 – 2019. Deci cu suportul Fondului Național de Garantare, bancile au acordat în patru ani de zile cu 150% mai multe credite decât a acordat tot sistemul financiar bancar în 15 ani.
 
Astfel, schemele de garantare gestionate de FNGCIMM au jucat un rol important în bancarizarea finanțării companiilor, reducând riscul sistemic de interdependență și contagiune generat prin creditul comercial, acesta din urmă fiind nereglementat și mai putin transparent comparativ cu creditul financiar acordat de sistemul bancar din România aflat sub stricta supraveghere a BNR.
 
Programele de garantare gestionate de FNGCIMM între 2020 și 2024 reprezintă un exemplu remarcabil de politici publice eficiente având un impact pozitiv indiscutabil în avansul istoric al creditării mediului de afaceri. Aceste garanții nu doar că au sprijinit companiile în perioade de criză, dar au și generat un impact economic și fiscal semnificativ, consolidând rolul sectorului privat în dezvoltarea României. Finanțările garantate au contribuit la dezvoltarea companiilor prin creșterea cifrei de afaceri, profitului și a numărului de angajati mult peste dinamica medie observată la nivelul mediului de afaceri.“

Hot this week

Topics

Mai mult

    Kosovo a fost forțată de UE să renunțe la legea care expulza practic sârbii

    Presate de Uniunea Europeană, autoritățile din Kosovo au indicat...

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Manifestanți nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat sediul Partidului Comunist din nordul țării

    Manifestanții nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat astăzi...

    Mercosur lovește mierea românească

    Apicultorii români solicită măsuri urgente pentru sprijinirea familiilor de...

    Articole relationate

    Categorii populare