FMI: Taxele vamale impuse de Trump vor afecta Canada și Mexic

Fondul Monetar Internațional a avertizat Canada și Mexic că sunt vulnerabile ‘la impactul economic negativ semnificativ’ dacă președintele Donald Trump susține taxele vamale asupra acestor țări, ținând cont de expunerea lor la piața SUA, transmite Bloomberg.

Planurile lui Trump de a folosi taxe vamale împotriva celor mai apropiați parteneri comerciali, precum și China și alții, cauzează deja o sporire a volatilității financiare și a incertitudinilor pe plan mondial, a afirmat joi purtătorul de cuvânt al FMI, Julie Kozack.

Este primul comentariu al FMI față de politicile din al doilea mandat al lui Trump. Mandatul FMI include analize și monitorizarea economiei mondiale pentru statele membre, în rândul cărora SUA sunt cele mai influente.

Impunerea de taxe vamale celor mai mari parteneri comerciali ai SUA a fost afectată de întârzieri și convorbiri de ultim moment, președintele lăsând ușa deschisă pentru negocieri, în timp ce creează confuzie în rândul investitorilor și importatorilor.

Această confuzie poate avea de asemenea un impact negativ, perioadele lungi de incertitudini determinând reducerea cheltuielilor gospodăriilor și companiilor, a explicat Kozack.

Săptămâna aceasta, Trump a anunțat taxe vamale de 25% la aproape toate importurile din Canada și Mexic, cu excepția produselor energetice canadiene, cărora li se aplică taxe de 10%. Casa Albă a informat apoi că va scuti producătorii auto de taxele vamale de 25% impuse Canadei și Mexicului, timp de o lună.

Dar alte taxe vamale, la aluminiu și oțel, care vor fi impuse în 12 martie, vor afecta Canada și Mexic, alături de o nouă rundă taxe vamale care ar urma să fie anunțate în 2 aprilie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Unde îl pot lovi democrații pe Trump

    Victoria Partidului Democrat în alegerile intermediare din SUA a...

    Macron spune că liderii europeni de azi sunt zero: Îmi e dor de Merkel

    Președintele francez Emmanuel Macron a evaluat întâlnirile cu liderii...

    Revolte la Kiev din cauza penelor de curent: Avem 20 de minute pe zi

    Locuitorii din Kiev au blocat drumurile din apropierea localităților...

    Anticorupția de la Kiev îl vrea pe șeful parlamentarilor lui Zelenski

    Înalta Curte Anticorupție a Ucrainei a ordonat procurorului general...

    Unii republicani discută „viața după Trump”

    În urma înfrângerii lor la alegerile intermediare din 3...

    Dispariția trezorierului lui Vučić

    În Serbia, unul dintre aliații cheie ai fostului președinte...

    Trump: Democrații vor fi distruși dacă vor încerca destituirea mea

    Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul...

    Articole relationate

    Categorii populare