Florin Roman spune că a blocat creşterea taxelor în 2024, ca deputat liberal, prin amendarea legii bugetului de stat: Depunem acelaşi amendament în legea bugetului pentru 2025. Noi, liberalii, nu PSD!

Deputatul Florin Roman (PNL) spune că a blocat creşterea taxelor în 2024, ca deputat liberal, prin amendarea legii bugetului de stat şi anunţă că liberalii şi nu cei de la PSD depun acelaşi amendament în legea bugetului pentru 2025.

”PNL a spus foarte clar: nu vrem creşteri de taxe nici în 2024, nici în 2025. Am blocat creşterea taxelor în 2024, ca deputat liberal, prin amendarea legii bugetului de stat. Depunem acelaşi amendament în legea bugetului pentru 2025. Noi, liberalii, nu PSD!”, scrie Florin Roman într-o postare pe Facebook.

Roman arată că ”mediul de afaceri trebuie să aibă un cadru predictibil pentru a-şi gândi şi dezvolta afacerile”.

”În felul acesta susţinem, la modul real, firmele din România”, precizează el.

”Noi, liberalii, credem că deficitul bugetar poate şi trebuie echilibrat prin măsuri alternative. Pe de o parte, prin reducerea cheltuielilor nenecesare. Pe de altă parte, prin stimularea colectării la bugetul de stat. Prin disciplină bugetară mai mare şi prin creşterea colectării, putem să echilibrăm deficitul şi să nu afectăm investiţiile pe care le-am asumat pentru dezvoltarea României. Este o viziune de dreapta, liberală, prin care protejăm economia şi asigurăm finanţarea necesară a statului, mai afirmă Florin Roman.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Revenirea in triumf a lui Jensen Huang

    Silicon Valley este în efervescență în legătură cu revenirea...

    2 ofițeri SRI, bătuți crunt într-o cârciumă din Zalău

    Doi ofițeri SRI din Zalău au luat bătaie intr-un...

    SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA-TURNU SEVERIN A FOST INCLUS ÎN PROGRAMUL NAȚIONAL DE SCLEROZĂ MULTIPLĂ

    Pentru că sănătatea oamenilor este o prioritate.,continuam să investim...

    Campanie gratuită in Mehedinți pentru depistarea cancerului oral

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat alături...

    Ucraina nu poate folosi avioanele F-16 primite din Occident

    Ucraina folosește rareori avioanele de luptă F-16 primite de...

    Șeful industriașilor ruși: Urmează concedieri

    Rusia nu ar trebui să se aștepte la o...

    Articole relationate

    Categorii populare