Florin Roman: PNL nu susţine recompensarea celor care denunţă faptele de evaziune fiscală

PNL nu susţine recompensarea celor care denunţă faptele de evaziune fiscală, a declarat marţi deputatul liberal Florin Roman.

„Este o altă decizie luată de Grupul fiscal, împreună cu conducerea partidului, pe care i-am comunicat-o ministrului de Finanţe, că în actuala formă nu susţinem acel proiect al avertizorului, pe partea de evaziune fiscală. Noi considerăm că, în primul rând, combaterea evaziunii fiscală se face în vămi prin montarea scannerelor şi prin scanarea tuturor containerelor care intră în România, prin combaterea evaziunii fiscale acolo unde ştim că avem probleme, pe zona de legume-fructe, pe zona de petrol, pe zona de produse minerale şi energetice şi sigur că digitalizarea ANAF-ului este o altă prioritate”, a declarat Roman, la Parlament.

El a adăugat că nu s-a luat nicio decizie în acest sens, fiind vorba doar „despre o stângăcie”.

„E adevărat, n-a fost luată o decizie şi am spus la momentul respectiv că deciziile se anunţă după ce au şi partea de susţinere politică. În acest caz a fost, să zic aşa, vorba de o stângacie. Trebuie să înţelegeţi că domnul Boloş are o construcţie a unui om corect, de tehnocrat, care are o problemă, şi anume aceea de a aduce bani la visteria ţării pentru a funcţiona statul din toate punctele de vedere şi sigur că primeşte diferite sugestii, propuneri din interiorul Ministerului de Finanţe. Problema e de comunicare, că nu comunici aceste decizii decât în momentul în care ai şi susţinerea coaliţiei pentru aceste măsuri”, a explicat Roman.

Întrebat dacă bugetul pe anul viitor va fi adoptat până la sfârşitul acestui an, deputatul PNL a arătat că „există această promisiune de la Ministerul Finanţelor”.

„Avem această promisiune din partea Ministerului de Finanţe că foarte probabil săptămâna viitoare să vină cu formula de buget în Parlament şi să-l avem votat până cel târziu în 22 decembrie”, a spus Florin Roman

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Pariul pierdut al Lui Dumnezeu

    de Adriana Stoicescu, judecător Dacă te uiți la ce a...

    Casa Albă: Zelenski îl enervează pe Trump

    Liderul ucrainean Volodimir Zelenski îl „enervează” pe președintele american...

    Merz vrea să schimbe fața CDU prin socialism

    Cancelarul german Friedrich Merz a dezvăluit luni o imagine...

    Trump spune că ar putea candida pentru un al treilea mandat

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va candida...

    Articole relationate

    Categorii populare