Florian Coldea va preda și la Universitatea unde și-a dat Kovesi controversatul doctorat

Fostul prim-adjunct al şefului SRI, generalul (în rezervă) Florian Coldea, va vorbi cu studenții de la Universitatea de Vest din Timișoara despre Securitate Globală. Florian Coldea, care este angajat cu contract civil la Academia Națională de Informații și este profesor asociat la Unviersitatea „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca va preda și la Universitatea de Vest din Timișoara, conform evz.ro.

Robert Reisz, decanul Facultății de Științe Politice din UVT a confirmat pentru sursa citată că „am început de anul acesta un program de masterat în Studii de Securitate Globală, iar aici ne-am străduit să invităm experți care să completeze cursurile cu o serie de conferințe. În această logică l-am invitat și pe generalul Coldea, care are, indiscutabil, o mare experiență în domeniu”.

Universitatea de Vest din Timișoara este condusă de rectorul Marilen Pirtea, care este și deputat PNL. La UVT și-a luat doctoratul și Laura Codruța Kovesi, șefa DNA. Despre teza acesteia, o comisie de experți a CNATDCU a stabilit că este plagiată în proporție de 4%, prea puțin pentru a se justifica retragerea titlului de doctor. Florian Coldea a participat la susținerea tezei de doctorat a Laurei Codruța Kovesi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare