spot_img
luni, 23 februarie, 2026
3.2 C
București

Fiul lui Gino Iorgulescu, președintele LPF, REȚINUT

Mario Iorgulescu, fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, a fost reţinut de poliţişti, alături de alte trei persoane, într-un dosar privind fapte de lipsire de libertate, loviri şi alte violenţe, distrugere şi favorizarea infractorului, anunţă Poliţia Capitalei.

Alături de Mario Iorgulescu au fost reţinuţi şi Marcel Pascu, Francisco Gabriel şi Alexandru Coruţ, precizează aceleaşi surse. Măsura vine după ce, marţi dimineaţa, poliţiştii şi procurorii au făcut percheziţii la locuinţa fiului preşedintelui LPF şi în alte şapte locaţii. Ulterior percheziţiilor, zece persoane au fost audiate.

„Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, au pus în aplicare opt mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, loviri şi alte violenţe, distrugere şi favorizarea infractorului”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de Poliţia Capitalei.

Surse judiciare susţin că Mario Iorgulescu, alături de alte nouă persoane, este bănuit că ar fi încercat, prin violenţă, să determine un bărbat să-şi retragă plângerea depusă în cadrul unui dosar penal.

„Din datele şi probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că bănuiţii au exercitat acte de violenţă şi au lipsit de libertate în mod ilegal un bărbat, ulterior încercând să-l determine, prin constrângere şi corupere, să-şi retragă plângerea şi declaraţiile formulate”, se arată în comunicatul Poliţiei Capitalei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cum omoară ucrainienii școlile cu predare in limba română din regiunea Cernăuți

    Școlile cu predare în limba română din regiunea Cernăuți...

    Prețul motorinei explodează

    Prețul motorinei a trecut de 8,2 lei pe litru...

    Fost premier ucrainean: Zelenski a dat toate pământurile și resursele țării

    „Ponderea este, practic, de 100%. Toate pământurile se află,...

    Prețul mediu al proprietăților rezidențiale din Olanda: Jumătate de milion de euro

    Prețul mediu al proprietăților imobiliare rezidențiale în Olanda este...

    China și SUA printr-un citat din Deng

    Unii oficiali americani au început să folosească expresia „a...

    Articole relationate

    Categorii populare