Fiscul sibian: „Fructele neculese” din chiriile încasate de Iohannis mai depind de un proces până să fie recuperate

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu anunță că mai are de recuperat o jumătate din imobilul din care fostul primar al Sibiului, Klaus Iohannis, încă președinte al României, a încasat chirii de câteva sute de mii de euro, deși nu ar fi avut dreptul. Abia după ce și cealaltă jumătate va fi înscrisă în Cartea Funciară cu statul român drept proprietar, Fiscul va demara procedurile de recuperare de la familia Iohannis a ceea ce în limbaj de specialitate poartă denumirea de „fructe neculese”, transmite Turnul Sfatului.

După ce în presa centrală a fost intens mediatizat faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a motivat hotărârea dată în septembrie 2024 – prin care a fost pierdută definitiv și ultima șansă a familiei Iohannis de a mai recupera imobilul din centrul istoric al Sibiului – reprezentanții Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Sibiu au emis un comunicat în care descriu demersurile făcute până acum pe acest subiect.

„Anul 2024 a fost decisiv în privinţa obţinerii unei hotărâri judecătoreşti definitive cu privire la vocaţia succesorală indubitabilă a Statului Român de a culege moştenirea vacantă după proprietarii defuncţi Ghenea Eliseu şi Ghenea (n.Baştea) Maria (proprietarii inițiali în toată această istorie ai imobilului din Sibiu, de pe strada Nicolae Bălcescu, nr. 29 – n.r.)”, se arată în comunicatul remis de AJFP Sibiu

Hot this week

Topics

Mai mult

    PRO Tv propagandă pro Bolo, Esca și Otravă contract de mii de euro de la Oradea

    Jurnalistul și scriitorul Ion Cristoiu a reacționat dur după dezvăluirea...

    Ucrainienii și-au cerut scuze lituanienilor pentru un incident cu drone. României, NU

    Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei,...

    O mega prostie legislativă se pregătește in Senat

    Realitatea e că, în timp ce toată lumea se...

    Ministrul italian al Apărării: Vom ajuta Ucraina, dar nu poate câștiga războiul

    Italia va continua să ajute Ucraina, aflată în război...

    Kremlin: Ultimele semne ale agoniei regimului de la Kiev

    Regimul de la Kiev se află în agonie și...

    Livrările de gaz natural lichefiat rusesc către țările europene sunt in creștere

    Livrările de gaz natural lichefiat (GNL) rusesc către țările...

    Rubio: Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a Starlink

    Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a...

    Articole relationate

    Categorii populare