Fiscul britanic îi ia lui Halep un milion de lire sterline din premiul de la Wimbledon

Her Majesty’s Revenue and Customs (HMRC), Fiscul Marii Britanii, îi va reține Simonei Halep nu cu mult mai puțin de jumătate din premiul financiar care i se cuvine după ce a intrat în istorie ca prima româncă ce își adjudecă titlul de campioană la Wimbledon, transmite Profit.ro.

7.500 +45.000+990.000 = impozit datorat de 1.042.500 lire sterline. Astfel, câștigul Simonei de la Wimbledon va fi taxat de Fiscul UK cu o rată efectivă de 44,36%. Halep își va putea deduce din baza de impunere unele cheltuieli legate direct de participarea la turneul de la Wimbledon, cum ar fi transportul, cazarea sau masa, ceea ce ar mai reduce din suma datorată Fiscului. Pe de altă parte, însă, orice astfel de cheltuieli suportate de organizatori în beneficiul sportivilor participanți sunt considerate venituri din punct de vedere fiscal și incluse în baza de impozitare.

Campioana româncă nu va fi nevoită să facă niciun efort pentru a se conforma legislației fiscale britanice. Suma datorată de ea către HMRC va fi reținută la sursă de către organizatorii turneului de la Wimbledon din premiul total cuvenit lui Halep și virată Fiscului. Dar asta nu este totul. Codul Fiscal britanic prevede că se taxează și veniturile obținute de sportivii străini participanți la competiții în UK din contracte de publicitate sau de promoție, de exemplu în cazurile în care promovează contra cost echipamentele sportive ale unei anumite mărci. Cu cât numărul de zile petrecut de un sportiv la o competiție în Marea Britanie este mai mare, cu atât este taxat mai mult pe veniturile din această sursă.


Hot this week

Topics

Mai mult

    Nereguli financiare importante in cheltuielile UE

    Curtea de Conturi Europeană (ECA) avertizează că nivelul estimat...

    Euronews Albania: Coldea ar putea fi pus sub acuzare

    Televiziunea Euronews Albania a acordat azi un spațiu important unei...

    Cu cât vor creste prețurile la energia electrică

    Preţul mediu al ofertelor de energie electrică pentru populaţie...

    Primul scandal al Sorinei Matei in TVR: Porsche-ul de împrumut

    Noul director general interimar al Societății Române de Televiziune,...

    Articole relationate

    Categorii populare