spot_img
joi, 5 februarie, 2026
7.7 C
București

Firmele cu capital privat româ­nesc de trei ori mai profitabile decât multinaționalele

Firmele cu capital privat românesc au rămas în 2015 la o pondere de 47% din cifra de afaceri pe economie, iar cele străine la 49%, însă profitul firmelor româneşti a fost de 27 mld. lei, triplu faţă de străini, scrie Ziarul Financiar.

Firmele cu capital privat româ­nesc au fost în 2015 de trei ori mai profitabile decât multi­na­ţio­nale­le, cu un rezultat net (pro­fituri plus pierderi) de 27 mld. lei la o cifră de afaceri totală de 551 mld lei, faţă de un rezultat net de 9 miliarde de lei la o cifră de afaceri totală de 580 miliarde de lei pentru firmele străine, arată a doua ediţie a studiului „Capitalul Privat Românesc“ realizat de ZF cu sprijinul PIAROM – Patro­natul Investito­rilor Au­toh­toni din România.

Acesta este singurul studiu de pe piaţa media care descrie situaţia capitalului privat românesc, în condiţiile în care Banca Naţio­nală şi Institutul de Statistică publică annual un studiu privind situaţia şi impactul inves­ti­ţiilor străine în economie. Ponderea firmelor private româneşti în to­talul cifrei de afaceri a tuturor companiilor ac­tive pe piaţa locală a fost în 2015 de 47%, fa­ţă de 49% companiile străine. Restul de 4% sunt companiile de stat, cu afaceri de 47 mld. lei. Ponderile au rămas similare în 2015 ca în 2014, prima ediţie a studiului, în condiţiile în ca­re cifrele de afaceri ale românilor, străinilor şi ale companiilor de stat au crescut cu acelaşi procent, de 8%.

10 concluzii ale studiului „Capital Privat Românesc“, ediţia a 2-a

1. Firmele cu capital privat românesc şi-au păstrat ponderea la 47% din economie, firmele străine au 49% şi firmele de stat restul de 4%; toate şi-au majorat afacerile cu 8%

2. Firmele private româneşti au angajat cu 60.000 mai mulţI salariaţi în 2015, pe fondul creşterii afacerilor; firmele străine raportează cu 2.000 de angajaţi mai puţin

3. Firmele private româneşti au raportat un rezultat net dublu faţă de 2014, de 27 mld. lei, adică o profitabilitate de 5% faţă de 1,5% firmele străine

4. Firmele private româneşti şi-au redus gradul de îndatorare de la 66% la 64% pe fondul menţinerii activelor la acelaşi nivel

5. Firmele private româneşti au raportat un ROE – o rentabilitate a capitalurilor proprii de 18%, faţă de 4,6% a firmelor străine

6. Firmele private româneşti rămân majoritare în comerţ, construcţii, agricultură, transport şi industrie alimentară

7. Firmele private româneşti au pierdut substanţial cotă de piaţă în agricultură (de la 87% la 81%), în industria alimentară (de la 66% la 59%), comerţ cu amănuntul (de la 66% la 58%), turism (de la 83% la 71%)

8. Cifra de afaceri a judeţelor din Vest, dominate de capitalul străin, a crescut substanţial anul trecut (Cluj – cu 16%, Arad -cu 13%, Mureş -cu 13%)

9. PIB-ul judeţelor dominate de investitorii români (exemplu Argeş) este substanţial mai redus raportat la cifra de afaceri obţinută per total în judeţele dominate de firmele străine

10. Un euro producţie în plus în industria mijloacelor de transport (care presupune importuri masive) aduce doar 0,21 euro PIB, pe când un euro în plus în industria mobilei aduce 0,55 euro la PIB, iar în industria alimentară aduce 0,38 euro la PIB

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Aproape am realizat pacea in Ucraina

    Statele Unite depun eforturi mari pentru a pune capăt...

    Avocata prinsă cu șpagă de 60.000 de euro in arest la domiciliu

    Avocata Adriana Georgescu, prinsă în flagrant delict de către...

    Moldova gata să devină stat de mâna a doua in UE

    Republica Moldova este pregătită să ia în considerare posibilitatea...

    Comisarul european pentru Apărare: Trupele americane se vor retrage din Europa

    Comisarul european pentru apărare și spațiu, lituanianul Andrius Kubilius,...

    Gallup: Prăbușire a încrederii in liderii mondiali. Doar unul singur are mai multe percepții pozitive

    Sprijinul cetățenilor pentru liderii mondiali la nivel global este...

    Articole relationate

    Categorii populare