Home Analize Firma unor foști șefi în CFR face curățenie în vagoanele CFR

Firma unor foști șefi în CFR face curățenie în vagoanele CFR

0

Euro Construct SA, firma din Constanța renumită pentru contractele sale cu statul, va face curățenie și în vagoanele din București. Societatea deținută de foști directori CFR va încasa peste 13 milioane de lei de la compania de stat în care au activat până au decis să înceapă această profitabilă relație de afaceri. În iulie, Euro Construct SA a primit un contract pentru servicii de salubrizare și de la Portul Constanța, scrie Replica de Constanța.

Euro Construct SA este cunoscută pentru afacerile sale cu CFR, de la care a primit contracte în valoare de peste 20.000.000 de euro. Contracte bănoase au veint însă și de la alte instituții publice importante. În iulie 2019, Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța i-a oferit 2,3 milioane lei pentru servicii de curățenie în sediile sale, în iulie 2018 primea 1,6 milioane lei de la Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Publice și Privat (RAEDPP) Constanța, iar lista poate continua.

Euro Construct SA îl are ca acţionar majoritar pe Tudor Vlad, ceferist cu vechime şi numeroase funcţii de conducere în structurile CFR. Tudor Vlad a fost chiar şi director general al SNTFC CFR Călători SA, în perioada 2005- 2006, iar în 2007 a fost numit de ministrul de atunci al Transporturilor, Radu Berceanu, preşedinte al Autorităţii Feroviare Române (AFER). În 2009, PSD l-a nominalizat pentru şefia Regionalei Constanţa a CFR Călători, iar ultimele informaţii publice despre el îl arătau director al CFR Ferry Boat SA, structură din cadrul CFR Marfă. Tudor Vlad nu este însă singurul ceferist din Euro Construct SA Constanţa, firmă în care se mai află Constantin Străinu, de asemenea fost angajat CFR, care mai deţine firme precum România Euroest şi Eurofer Trans, câştigătoare a numeroase contracte cu societăţile naţionale de căi ferate. Până pe 12 martie 2013, cenzor al Euro Construct SRL Constanţa era Daniela Ţăranu, soţia lui Horia Gabriel Ţăranu, şeful CFR Călători Constanţa

Ad

Exit mobile version