Firea: Trebuie să fim alături de părinţii care rămân acasă pentru a supraveghea copiii şi care riscă să rămână fără indemnizaţia de 75% din salariu după încetarea stării de urgenţă, pe 15 mai. Guvernul nu se gândeşte, încă, la situaţia acestor părinţi care nu au unde să lase copiii

Preşedintele PSD Bucureşti, primarul general Gabriela Firea, a anunţat miercuri că, în cazul în care Guvernul PNL nu va lua măsuri, social-democraţii vor adopta în Parlament un act normativ care să permită părinţilor să rămână acasă, alături de copii, până la redeschiderea şcolilor şi grădiniţelor.

Prioritate zero! Este o urgenţă naţională! Trebuie să fim alături de părinţii care rămân acasă pentru a supraveghea copiii şi care riscă să rămână fără indemnizaţia de 75% din salariu după încetarea stării de urgenţă, pe 15 mai. Guvernul nu se gândeşte, încă, la situaţia acestor părinţi care nu au unde să lase copiii – nici la after-school sau grădiniţă, pentru că unităţile de învăţământ sunt închise, nici la bunici pentru că riscul infectării acestora e prea mare. La fel au procedat şi la începutul crizei, până când colegii mei parlamentari au elaborat un proiect de lege care prevedea o compensaţie de 75% pentru unul dintre părinţi, care va rămâne acasă pentru îngrijirea copiilor”, a scris Firea, pe Facebook.

Ea a adăugat că Ministerul Muncii „a preluat” proiectul respectiv şi l-a transformat în ordonanţă de urgenţă, dar l-a modificat „prost”, excluzând vacanţele din perioada în care se acordă compensaţia.

„Ulterior, când s-a apropiat vacanţa, iar părinţii au început să pună presiune, Guvernul a modificat OUG, lăudându-se apoi cu eliminarea propriei prostii. Dacă Guvernul PNL nu va lua măsuri, PSD va adopta urgent în Parlament un act normativ care să permită acestor părinţi să rămână acasă alături de copii până la redeschiderea şcolilor şi grădiniţelor”, a susţinut Gabriela Firea.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că hotărârea de a nu fi deschise şcolile după data de 15 mai a fost luată pentru că în instituţiile de învăţământ din ţară nu ar fi condiţii pentru distanţarea socială, măsură ce limitează răspândirea noului coronavirus.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandal la Ambasada americană din Israel: Angajații publică mesajele ambasadorului

    Adjunctul șefului misiunii Ambasadei Statelor Unite în Israel i-a...

    Războiul din Iran a dus la lipsa rachetelor PATRIOT

    Războiul din Iran a declanșat o penurie de rachete...

    Trump o curăță pe Kristi Noem, ministru de interne

    Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că senatoarea republicană...

    Ministrul de externe maghiar: Zelenski îl amenință cu moartea pe Orbán

    Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a formulat pur și simplu...

    Trump: Putin vrea pace, Zelenski nu

     Președintele american Donald Trump a declarat joi că vede...

    Trump vrea să numească noul lider suprem al Iranului

    Președintele american Donald Trump a declarat joi că dorește...

    Articole relationate

    Categorii populare