Firea: Iohannis sfidează Parlamentul și „îi desconsideră pe români”

Primarul Capitalei Gabriela Firea a declarat că este uimită de faptul că preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat din nou ca premier pe Ludovic Orban şi a subliniat că, prin această decizie, şeful statului demonstrează că sfidează Parlamentul, adică „îi desconsideră pe români”.

„Sunt chiar uimită, unii sunt sunt chiar stupefiaţi. Unii sunt chiar mai greu de stupefiat, pentru că m-am călit în ultimii ani. Este anormal ce se întâmplă. Practic, preşedintele ne demonstrează că sfidează Parlamentul, iar sfidând Parlamentul îi desconsideră şi pe români. În momentul în care nesocoteşti faptul că ieri în cadrul unei moţiuni de cenzură Guvernul Orban a căzut şi cu un scor hotărâtor, nici măcar la limită, trebuie să ţii cont de cetăţeni, adică de Parlament. Nu trebuie să ţii cont că cetăţenii sunt într-o parte şi Parlamentul în cealaltă parte”, a declarat Gabriela Firea la Antena3.

Primarul Capitalei a precizat că este necesar ca în următoarea perioadă preşedintele să schimbe atitudinea, chiar dacă nu va schimba şi propunerea de premier.

„Este cert că merge în acest drum în care să arate că domnul Orban este un bun prim-ministru”, a mai spus ironic Firea.

Hot this week

Topics

Mai mult

    A mințit CIA cu Murmurul Șoaptelor

    Cel mai recent dispozitiv al CIA, „Ghost Murmur”, care,...

    Vance joacă Casa Albă la ruleta iraniană in Islamabad

    Pentru vicepreședintele american J.D. Vance, discuțiile dintre SUA și...

    Războiul din Iran lasă Asia fără orez

    Câmpurile cu orez pregătite pentru recoltat sunt inactive, iar...

    Putin ordonă implementarea inteligenței artificiale

    Președintele Vladimir Putin a instruit guvernul, împreună cu liderii...

    Trump prelungește ridicarea embargoului asupra petrolului rusesc

    Administrația Trump ar putea anunța astăzi, 10 aprilie, o...

    Articole relationate

    Categorii populare