Bugetul pentru Garanția Europeană pentru Copii lăsat “în aer”, după un vot strâns în Parlamentul European! Mereu am susținut un buget ambițios de 20 de miliarde de euro pentru Garanția Europeană pentru Copii, în următorul cadru financiar multianual. Obiectivul este unul aliniat cu prioritățile Uniunii Europene pentru a eradica sărăcia până în 2035.Din păcate, prin votul de ieri, din plenul Parlamentului European de la Strasbourg, s-a renunțat la această sumă concretă pentru sintagma “buget semnificativ”. Cred că o asemenea formulare este neclară și, din păcate, poate fi interpretată în funcție de prioritățile bugetare ale Uniunii Europene. Dacă apare o altă criză sau un alt domeniu care să aibă nevoie de bani mai mulți, acest buget semnificativ al Garanției pentru Copii poate fi mai mic față de suma prevăzută inițial – 20 miliarde de euro, afirmă pe Facebook europarlamentarul PSD Gabriela Firea.
Eurodeputații social-democrați au respins propunerea și au susținut precizarea bugetului, 20 miliarde de euro. A fost un vot foarte strâns, dar doar 30 de voturi au făcut diferența.Nu trebuie să fii un mare economist ca să înțelegi că unele decizii pot avea consecințe mari și pe termen lung, care să-i afecteze chiar pe copiii noștri.Când vorbim despre combaterea sărăciei, accesul copiilor la educație, îngrijiri medicale, asigurarea unei hrane sănătoase, a unei locuințe decente și sprijinul lor în desfășurarea activităților, Europa nu ar trebui să-și asume riscul unui buget redus.Viitorul copiilor noștri nu poate fi construit cu jumătăți de măsură. Copiii au nevoie de formulări clare, de garanții reale, măsuri concrete și o sumă minimă stipulată, mai spune Firea.
