Firea a sancţionat conducerea Companiei Municipale Energetica în urma achiziţiei a 3 SUV-uri

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a sancţionat conducerea Companiei Municipale Energetica în urma achiziţiei a trei autoturisme cu tracţiune integrală şi a solicitat „remedierea acestei situaţii, eventual prin vânzarea lor şi achiziţia unora mai potrivite pentru domeniul lor de activitate”, informează Primăria Capitalei, prin intermediul unui comunicat.

Conform aceleiaşi surse, deşi realizată „cu respectarea prevederilor legale şi în deplină transparenţă”, achiziţia „nu este oportună”, în opinia edilului-şef.

„Nu sunt de acord cu astfel de achiziţii, pe care nu le consider absolut necesare pentru o companie municipală. În consecinţă, am solicitat remedierea acestei situaţii, eventual prin vânzarea lor şi achiziţia unora mai potrivite pentru domeniul lor de activitate”, a spus Gabriela Firea.

Totodată, primarul general a dispus realizarea unei analize minuţioase a tuturor achiziţiilor acestei companii, menţionează PMB.

Potrivit Primăriei, Compania Municipală Energetica a achiziţionat trei autovehicule Euro 6, cu motorizarea de 1.591 cmc, 177 CP, tracţiune integrală, varianta de echipare medie şi consum mediu de 7,4 l/100km. Se menţionează că în anul 2020 Compania Municipală Energetica Bucureşti va demara „cel puţin trei şantiere consecutive”: Piaţa Bobocica, Drumul Taberei şi Ferentari, pentru modernizarea reţelei de termoficare a Capitalei.

Conform unui comunicat transmis anterior de către Primărie, Compania Municipală Energetica Bucureşti a iniţiat, în anul 2018, o serie de achiziţii de autoutilitare, autovehicule, echipamente, utilaje şi alte subansamble pentru realizarea obiectivelor asumate pentru anul 2020 în domeniul modernizării sistemului de termoficare.

Se menţionează că utilajele au fost achiziţionate conform legislaţiei în vigoare, iar procedurile au fost realizate prin publicare pe platforma SICAP şi JOUE. Conform PMB, printre utilajele achiziţionate de Compania Municipală Energetica Bucureşti s-au aflat şi trei autoturisme pentru dotarea şi operaţionalizarea şantierelor planificate pentru anul 2020.

„Una dintre cerinţe a fost ca autoturismele să aibă capacitate sporită, pentru a putea tracta o greutate de minim 1.100-1.200 kg (respectiv grupuri generatoare de sudură, mobile, remorci de transport utilaje de până în 3,5 tone etc, necesare în cazuri de intervenţie rapidă) şi să aibă o capacitate de transport adaptată pentru diverse materiale şi scule – care asigură multifuncţionalitatea. Cerinţele minime ale acestor autovehicule sunt determinate, aşadar, de specificul activităţii companiei. Totodată, având în vedere posibilitatea ca lucrările să se desfăşoare şi pe perioada sezonului rece, în mod obligatoriu aceste vehicule trebuiau să fie dotate cu tracţiune integrală şi putere crescută de tractarea a echipamentelor menţionate”, se arată în comunicat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Andrei Caramitru: 90% din români „nu țin minte sau înțeleg mai mult decât o frază simplă”

    Politicienii noștri sunt un DEZASTRU pe comunicare. CATASTROFĂ Așa...

    Orbán renunță la mandatul parlamentar

    Prim-ministrul ungar in exercițiu Viktor Orbán a renunțat la...

    Super iahtul unui oligarh rus traversează Strâmtoarea Hormuz

    Super iahtul „Nord”, cel mai probabil deținut de oligarhul...

    Republicanii își pregătesc campania pentru alegerile intermediare din noiembrie fără Trump pe copertă

    Republicanii își ajustează campania pentru alegerile intermediare din noiembrie,...

    Războiul din Iran face jocurile pentru Casa Albă 2028: Jocul lui Rubio

    Secretarul de stat american Marco Rubio s-ar fi putut...

    Articole relationate

    Categorii populare