Finul lui Iohannis AMENINȚĂ cu dosare penale

Finul președintelui Klaus Iohannis, directorului clubului de tenis Pamira, Marius Vecerdea, îi atrage atenția ministrului Tineretului și Sportului, Marius Dunca, că alegerea noului  președinte al Federației de tenis se poate transforma într-un dosar penal, scrie Turnul Sfatului.

Vecerdea susține că după ce el a contestat în instanță ultima Adunare Generală a federației pentru că au fost chemați la vot 362 de membri, același lucru se petrece din nou.

“Nu pot să cred că fac asta! Am contestat la tribunal Adunarea Generală din iunie 2016, când au fost aleşi doi vicepreşedinţi ai federaţiei, în urma votului a 102 membri afliliaţi. Doar că în Registrul Special al Federaţiilor, de la tribunal, sunt înregistraţi ca membri cu drept de vot doar 53! Instanţa a constatat asta, mi-a dat dreptate, a anulat acea Adunare Generală, iar federaţia nici n-a mai depus apel, astfel că hotărârea a rămas definitivă şi irevocabilă. Iar acum, acest Consiliu Director, inclusiv preşedintele George Cosac, convoacă iar la vot cluburile care nu au acest drept. Însă acum e mai grav, se încalcă o hotărâre a instanţei, e de penal! E infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la doi ani! I-am atras atenţia domnului ministru Dunca, pentru ca reprezentantul MTS la Adunare să constate ilegalitatea acesteia, dacă vor vota mai mulţi decât membrii înregistraţi la tribunal”, a declarat Vecerdea, citat de site-ul gsp.ro.

Consiliul Director al FR Tenis a convocat din nou o Adunare Generală de alegeri pentru 2 noiembrie, chemându-i la vot pe toţi cei 362 de membri afiliaţi.

Marius Vecerdea și-a anuntat încă de la începutul anului din nou intenția de a candida pentru funcția de președinte al Federației Române de Tenis, la propunerea mai multor cluburi. Sibianul este un apropiat al președintelui Klaus Iohannis, fiind și antrenorul său personal de tenis, dar și finul șefului statului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Kosovo a fost forțată de UE să renunțe la legea care expulza practic sârbii

    Presate de Uniunea Europeană, autoritățile din Kosovo au indicat...

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Manifestanți nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat sediul Partidului Comunist din nordul țării

    Manifestanții nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat astăzi...

    Mercosur lovește mierea românească

    Apicultorii români solicită măsuri urgente pentru sprijinirea familiilor de...

    Articole relationate

    Categorii populare