Finul lui Firea dă dreptate #rezist

Oamenii care ies în Piaţa Victoriei sunt aceia care au rămas fără speranţă, iar aceasta se întâmplă din cauza unora care nu-şi fac treaba sau şi-o fac prost, consideră primarul sectorului 3, Robert Negoiţă.

Negoita este finul Gabrielei Forea.

„Cred că ţine de zona administrativă şi zona politică să redea speranţa acestei ţări. Oamenii care ies să se vadă în Piaţa Victoriei, din punctul meu de vedere, sunt aceia care au rămas fără speranţă, iar treaba asta se întâmplă din cauza unor ticăloşi care nu-şi fac treaba sau şi-o fac prost. Este un punct de vedere personal. (…) Eu personal am un obiectiv – şi anume acela de a contribui cât pot eu din punctul meu de vedere să le dăm speranţa oamenilor că în România se poate şi cred că fiecare dintre noi avem un rol de jucat în această direcţie. Nu mi se pare corectă abordarea ‘Ar trebui să facă preşedintele sau primul-ministru sau miniştri sau Parlamentul sau administraţia locală’. Da, e adevărat, sunt primii responsabili, dar schimbarea în bine este o chestiune care ţine de fiecare dintre noi”, a spus Negoiţă, la o dezbatere despre regiunea Bucureşti-Ilfov.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Datoria Franței ucide euro

    Euro a scăzut astăzi la cel mai scăzut nivel...

    Miliardarii dintr-un singur domeniu se îmbogățesc

    Miliardarii din domeniul tehnologiei au reprezentat aproximativ o treime...

    Luca Niculescu, propus premier

    Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe,...

    Comisia Europeană: Va fi o „iarnă dificilă” a prețurilor la energie

    Având în vedere nivelul ridicat al prețurilor la energie,...

    Cel mai mare furnizor de țiței din lume: Rezervele globale de petrol sunt „înfricoșător de mici”

    Rezervele globale de petrol, capabile să compenseze întreruperile de...

    Fost membru AUR: George Simion interceptat in dosarul Bogos-Bolo

    Liderul AUR, George Simion, ar fi fost înregistrat în...

    Articole relationate

    Categorii populare