Finlanda a avut în 2020 mai multe sinucideri decât morți de COVID

Finlanda este una dintre ţările care au reuşit să gestioneze cel mai bine pandemia de coronavirus, întrucât statul scandinav a înregistrat în 2020 mai multe morţi prin sinucidere decât decese asociate COVID-19, potrivit datelor publicate vineri de Agenţia naţională de statistică Tilastokeskus, relatează EFE conform Agerpres.

Concret, anul trecut s-au sinucis un număr total de 717 persoane în Finlanda, dintre care 73% au fost bărbaţi, în timp ce pandemia de COVID-19 a făcut 558 de victime – 1% din totalul deceselor naţionale – în această ţară de 5,5 de milioane de locuitori, potrivit Tilastokeskus.

Deşi s-au înregistrat cu 29 de sinucideri mai puţin decât decât în 2019, acest număr arată că sănătatea mintală continuă să fie o problemă în Finlanda, în condiţiile în care această ţară a reuşit să minimalizeze efectele pandemiei de coronavirus.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Finlanda este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mică rată de mortalitate de COVID-19 de la începutul pandemiei, cu 254,5 de morţi la 1 milion de locuitori, un raport de şapte ori mai mic decât cele din Spania şi Franţa şi de cinci ori mai mic decât cel din Germania.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare