Finanțarea de la buget a Casei Regale pe repede înainte

Senatul a acceptat, luni, solicitarea lui Călin Popescu Tăriceanu, în calitate de iniţiator, ca propunerea legislativă privind Statutul Casei Regale să fie adoptată în procedură de urgenţă, iniţiativa fiind un gest de respect faţă de rolul pe care Casa Regală a României l-a avut în decursul istoriei

”Am discutat şi am hotărât împreună cu omologul meu de la Camera Deputaţilor, dl. Liviu Dragnea, să propunem această iniţiativă legislativă ca un gest de respect faţă de rolul pe care Casa Regală a României l-a avut în decursul istoriei. Vă rog să fiţi de acord cu derularea acestui proiect în procedură de urgenţă”, a spus în plenul Senatului Călin Popescu Tăriceanu.

Propunerea liderului ALDE a fost aprobată cu 81 de voturi ”pentru” şi 19 voturi ”împotrivă”.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, au depus, pe 7 noiembrie, o iniţiativă legislativă pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României, care prevede recunoaşterea acesteia ca persoană juridică de drept privat. Potrivit expunerii de motive, iniţiativa legislativă urmăreşte recunoaşterea personalităţii juridice pentru Casa Regală a României

Hot this week

Topics

Mai mult

    Măsuri in Ungaria pentru prețul carburanților: Motorina va fi maxim 1,59 euro pe litru

    Pe lângă prețul protejat al combustibilului, introdus de luni...

    Unii din consilierii lui Trump îi cer să pună capăt războiului din Iran

    Unii dintre consilierii președintelui american Donald Trump i-au spus...

    Președintele Curții de Apel din Anvers: Belgia e un narco stat mafiot

    Președintele Curții de Apel din Anvers, Bart Willocks, a...

    Tucker Carlson: Israelul poate distruge NATO

    Jurnalistul american a declarat că există legături directe între...

    Americanii sunt supărați pe Israel după atacurile asupra depozitelor petroliere iraniene

    Atacurile israeliene asupra instalațiilor de depozitare a petrolului din...

    Se va opri jefuirea românilor de companiile de telefonie?

    Operatorii de telefonie vor trebui să factureze serviciile calculate...

    Articole relationate

    Categorii populare