Filosoful Mihai Şora, UMILIT la Ambasada SUA: Mi-au cerut să dovedesc că am LOC DE VECI în România ca să îmi DEA VIZĂ

Filosoful Mihai Şora a povestit pe facebook de Ziua Americii ce s-a întâmplat acum trei ani când a solicitat viză de intrare la Ambasada SUA din Bucureşti. Acesta spune că reprezentanţii secţiei consulare americane i-au solicitat să demonstreze că are 2000 de dolari, dar şi loc de veci în România.

Acum trei ani – adică ultima dată când am încercat să fac o călătorie în îndepărtatele Americi –, doamna de la agenția de turism ne-a dat o listă lungă (cât o zi de luni) cu actele necesare pentru viză, înainte de interviul care urma să aibă loc, conform procedurii, cu un funcționar al Ambasadei. Luiza, cetățean francez, era scutită de toate aceste formalități (inclusiv de interviu). Mie, însă, mi-au cerut – pe lângă dovada unui „depozit“ de două mii de dolari în cont (n-aș avea de unde să-i adun nici într-un an, darămite într-o lună) – un act care să ateste, „dată fiind vârsta dumneavoastră“, a precizat amabila doamnă de la ghișeu, că posed un loc de veci în România (ceea ce ar fi înlăturat, pesemne, suspiciunea „organelor“ americane că aș dori să emigrez). Loc de veci nu aveam (cum nu am nici astăzi), așa că am renunțat la excursie, scrie Mihai Şora.

soraFirește, Americile nu au nevoie, astăzi, de „lamulțianiul“ meu. Și, oricum, am preferat întotdeauna să fac urările față către față, nu prin intermediari. Încă mai sper că voi traversa Oceanul (și voi vedea cascada Niagara). Chiar de va trebui, înainte de bucuria asta, să fac rost de un loc de veci, concluzionează Şora.

Hot this week

Topics

Mai mult

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    AnimaWings a suspendat toate zborurile

    Compania aeriană AnimaWings a suspendat temporar toate zborurile pentru...

    Bolo va fi audiat la DNA Iași in scandalul Bogoș

    Premierul Ilie Bolojan ar urma să fie audiat în...

    Coruptul ministru ucrainean al Energiei și Justiției și vila de la Geneva

    Noi informații despre averile și cheltuielile asociate familiei fostului...

    Articole relationate

    Categorii populare