Olivia Diana Morar numită de premierul Ludovic Orban secretar de stat in Ministerul Justitiei este fiica unui securist care apare în dosarul lui Nicolae Steinhardt.
Presa locală din Bistrița a scris în 2006 despre căpitanul de Securitate de la aceea vreme Valeriu Bonca, tatăl Oliviei Diana Morar și dosarul Stenihardt.
Olivia Diana Morar a moștenit o importantă avere din 2013 când tatăl său a decedat.
Potrivit unei declaratii de avere depuse in iunie 2018, cand era consilier local in Bistrita, Morar detine 16 terenuri cumparate sau obtinute prin succesiune in Bistrita, Bihor, Oradea, Constanta, Satu Mare, Timisoara, Turda si Bucuresti. In afara de o faneata, toate sunt terenuri intravilane dobandite intre 2012 si 2014, cu suprafete ce variaza de la 70 la 2.609 de metri patrati. Doar in cazul a 3 terenuri este unic proprietar, restul impartindu-le si cu alte persoane ce nu sunt numite in declaratia de avere, asa cum stipuleaza legea.
Situatia e similara si in cazul caselor. Ea are trecute in declaratie 12 case – 3 in Bistrita, 3 in Oradea, 2 in Timisoara, si cate una in Bucuresti, Satu Mare, Constanta si Bihor. Cea mai mare este cea din Timisoara, de 1.106 metri patrati, obtinuta prin succesiune si unde detine cota parte 3/80.
Ea mai detine si 4 apartamente, in Oradea, Bistrita, Hunedoara si Baia Mare, dar si doua spatii comerciale in Baia Mare si Huedin.
Nicolae Aurelian Steinhardt (n. 12 iulie1912,[2]Pantelimon, România – d. 29 martie1989, Baia Mare, România) a fost un scriitor, critic literar, eseist, jurist și publicistromân. De origine evreiască, s-a convertit la religia creștină ortodoxă în închisoarea de la Jilava, și-a luat numele de fratele Nicolae, și s-a călugărit după punerea sa în libertate. Este autorul unei opere unice în literatura română, Jurnalul fericirii. A fost doctor în drept constituțional.
DEZVĂLUIRILE DIN MESAGERUL DE BISTRIȚA NĂSĂUD:
Unul dintre cei mai cunoscuti scriitori post-decembristi din Maramures a fost urmarit de ofiteri de Securitate din trei judete. Dosarul de Urmarire Informativa nu a fost inchis niciodata, momentul decembrie ’89 survenind mai devreme decat erau informati „urmaritorii cu ochi albastri”. Scriitorul Radu Saplacan a fost urmarit de ofiterii de Securitate din Maramures, Cluj si Bistrita. In urma cu aproape patru ani Saplacan a murit, iar apropiatii acestuia sustin ca scriitorul nu a pomenit niciodata despre acest aspect al vietii sale, intrebandu-se chiar daca ii era cunoscut. Urmeaza dovezi indubitabile, tinute in sertar atata vreme, pentru ca de la disparitia scriitorului nu gaseam un argument pentru ca aceasta scriere sa vada lumina tiparului. Cui ar fi putut servi? De ce acum? … momentul publicarii a fost ales ca un posibil contraargument la planul plin de elan al unor generali de sorginte securista, preocupati sa restabileasca dictatura serviciilor secrete prin proiectul de lege care vizeaza securitatea nationala. Un redivivus al legii demonilor anti-democratiei. Ce ar insemna o reintoarcere la praticile trecutului? De exemplu, in perioada post-decembrista, preocuparile literare erau o dovada indubitabila a dusmaniei indreptate impotriva natiunii romane. O dovada suficienta pentru a fi urmarit pas cu pas. Saplacan a fost supravegheat „oficial” de catre servicul secret comunist, intocmindu-i-se un Dosar de Urmarire Informativa (DUI), deschis de Securitatea Bistrita, aidoma marilor dizidenti. Ce crime … a savarsit cel care pe atunci era un profesor al liceului din Dej? Se manifesta dusmanos. Si avea preocupari literare. Aceste „preocupari” interzise l-au determinat sa activeze in cadrul unui cenaclu literar din acel marunt orasel muncitoresc, mort din punct de vedere cultural, un loc in care biblioteca tinea loc de opera, teatru, muzeu… Cenaclul respectiv i-a adus un DUI, completat de-a lungul timpului, pana la decesul Securitatii, de ofiteri din trei judete. Setea de cultura i-a purtat pasii si spre manastirea Rohia, acolo unde se alina cu sclipirea calugarului Nicolae (Nicu Aurelian Steinhardt), fapta suficient de reprobabila, in conceptul tovarasilor cu „ochi albastri”. 23 martie 1984 … este datata una dintre notele Securitatii, indosariata cu numarul 134 / R.I. / 001623 din DUI 207. In aceasta se consemna: „S-a stabilit ca cel in cauza (Nicu Steinhardt, n.red.) mai are relatii apropiate cu prof. Saplacan Radu, cunoscut cu preocupari literare, domiciliat in orasul Dej. Acesta l-a vizitat la Rohia si s-au intalnit la un simpozion ce a avut loc la Dej. Este lucrat prin DUI, pentru manifestari dusmanoase, la Securitatea Municipiului Dej. Colaboreaza cu Steinhardt Nicu la publicarea unor articole in revistele Steaua din Cluj si Astra din Brasov. Impreuna cu alti scriitori tineri se considera discipol al lui Steinhardt Nicu.” In 21 mai 1984, la Directia I a Securitatii Municipiului Bucuresti, calugarul Nicolae de la Rohia dadea explicatii „in legatura cu natura relatiilor pe care le-a stabilit cu unele persoane suspecte din tara si strainatate, cum sunt numitii: Charles Barbey, fost atasat cultural al Elvetiei in tara noastra, Alexandru Mirodan, scriitor de origine romana stabilit in Israel, Bulat Virgil, fost condamnat pentru activitate c.r. (contra regimului, n.red.), redactor la Editura Dacia din Cluj Napoca, Saplacan Radu, profesor din Dej cu preocupari literare, lucrat prin DUI la IJ Cluj.” Profesorul din Dej ajunsese in compania selecta a tintelor Securitatii. Toate notele … informative din DUI 207 in care se face referire la scriitorul Saplacan, il aseaza langa mari dizidenti ai culturii romanesti din acea perioada: Constantin Noica, Alexandru Paleologu, Ion Alexandru, Virgil Bulat, Teohar Mihadas, Virgil Ierunca, Serban Foarta, Nina Dembrovschi, Mihai Milea, George Tomaziu, Stefan Baciu, Dan Culcer, Cornel Ungureanu, Ghiu Bogdan, Gheorghe Craciun, Marius Lazar etc. De aceea, maior Robu Iosif si locotenent Marin Nicolae primesc misiunea ca „pana in 30 august 1984, cu sprijinul Directiei I si a Inspectoratelor Judetene din Maramures si Cluj, sa obtina material documentar cu privire la manifestarile si preocuparile ostile ale lui Steinhardt Nicu, Bulat Virgil si Saplacan Radu din Dej.” In 30 august 1984, securistii concluzionau ca „la cenaclul literar din orasul Beclean, judetul Bistrita Nasaud, unde periodic merge si Steinhardt Nicu Aurel, (acesta) se intalneste cu elemente semnalate cu manifestari politice necorespunzatoare, intre care Teohar Mihadas, fost condamnat (politic, n.red.), Saplacan Radu, profesor, lucrati prin DUI, se va actiona pentru cunoasterea actiunilor necorespunzatoare preconizate.” Termenul … in care „se va actiona” era… pemanent. Iar securistii responsabili de indeplinirea misiei erau locotenent major Marin Nicolae (la acea vreme angajat la Serviciul III, Directia I a Securitatii) si capitan Bonca Valeriu (de la Securitatea judetului Bistrita Nasaud). Dosarul de urmarire informativa nu a fost niciodata inchis. In 13 iunie 1989, in raportul cu propunerea de inchidere a DUI 207 (in urma decesului lui Nicu Steinhardt) se consemneaza ca Radu Saplacan, alaturi de alti noua dizidenti sa fie luat in evidenta cartotecii general-documentare. Nota este semnata de locotenent colonel Robu Iosif, locotenent colonel Deleanu Vasile, locotenent colonel Anghel Ion (sef serviciu). Imi amintesc replica unui fost ofiter de Securitate, atunci cand incerca sa argumenteze „pericolul” reprezentat de un intelectual care conducea un cenaclu literar intr-un mic oras muncitoresc. Printre formulari tipice („element dusmanos” care „colporta impotriva regimului socialist”), cu privirea injectata, o marturisire soptita care ma apasa si astazi: „domnule, va spun… citea carti!” Cine a fost Radu Saplacan? Radu Saplacan (2 aprilie 1954 – 15 aprilie 2002). Fiul lui Petru Saplacan si al Aureliei Muresan s-a nascut in Bucuresti. In 1973 a absolvit Liceul „Al. Papiu Ilarian” din Dej. In 1979 a absolvit Facultatea de Filosofie din cadrul Universitatii „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca. In perioada studentiei a fost membru si apoi coordonator al cenaclului revistei Tribuna. In perioada 1982-1989, liderul cenaclului Saeculum (al tinerilor scriitori din Transilvania). Intre 1979-1989 a fost profesor la Liceul nr.1 din Dej. Intre 1989-1990 a fost redactor-sef al Gazetei somesene si redactor la RTV Cluj-Napoca. Debuteaza publicistic cu versuri si critica literara in revista Echinox. Debuteaza editorial in 1994 (cu volumul de poezie Livada Roentgen). Colaboreaza cu revistele: Echinox, Tribuna, Steaua, Astra, Transilvania, Convorbiri literare, Viata Romaneasca, Romania literara, Cronica, Poezia etc. A fost premiat cu: Premiul revistei Tribuna, pentru critica literara (1977), Premiul Poemul comentat al revistei Astra (1982), Premiul pentru debut al Salonului de Carte din Cluj (1995), Marele premiu pentru poezie „Cristian Popescu” la Festivalul international de poezie din Sighetu Marmatiei (1999), Premiul Uniunii Scriitorilor la Zilele „George Cosbuc” (Bistrita, 1999). A publicat cinci volume: Livada Roentgen (1994), Usa deasupra lumii (1999), Factorul sarpe (2000), Memorial cu paianjeni si fructe (postum, 2002), Exercitii de balistica (postum, 2003).
