Festivalul Enescu: ”Aproape imposibilă” construirea unei noi săli de concerte în centrul Bucureştiului

Ediţia 2019 a Festivalului Internaţional ”George Enescu” a fost marcată sâmbătă printr-o conferinţă de presă. Ministrul Culturii, Valer-Daniel Breaz, a explicat de ce este ”aproape imposibilă” construirea unei noi săli de concerte în centrul Bucureştiului, transmite Mediafax.

Dirijorul Lawrence Foster, fostul director artistic al festivalului din perioada 1998-2001, a vorbit sâmbătă despre felul în care manifestarea s-a dezvoltat în ultimele decenii insistând asupra modului în care Festivalul ”Enescu” a dobândit amploare naţională atât prin finanţarea primită cât şi prin programarea concertelor nu doar la Bucureşti, ci şi în alte oraşe mari din ţară. Muzicianul a amintit şi problema principală a capitalei după tot acest timp: ”Cred că se poate construi şi la Bucureşti o sală de concerte cum este nevoie”, a spus Lawrence Foster.

Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Valer-Daniel Breaz, a vorbit în cadrul conferinţei despre ceea ce îl face să spună că ”este aproape imposibil în momentul de faţă” să se constuiască această sală fiind nevoie de 40.000 de metri pătraţi pentru construcţie, o suprafaţă care nu poate fi asigurată în centrul Bucureştiului din cauza terenurilor cu ”zeci de procese de dobândire a unor moşteniri”.

Ediţia 2019 a Festivalului Enescu îşi aşteaptă publicul la Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio şi la Sala Mică a Palatului la concerte şi recitaluri grupate în jurul a şase mari secţiuni: „Mari orchestre ale lumii”, „Concertele de la miezul nopţii”, „Recitaluri şi concerte camerale”, „Muzica secolului XXI”, „Mozart Week in Residence” şi „Forumul Internaţional al Compozitorilor”. De asemenea, vor avea loc concerte şi evenimente în Piaţa Festivalului, conferinţe, lansări de discuri şi de carte, spectacole extraordinare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    România a importat pentru prima dată in istorie diesel din Albania și Tunisia

    Situația tensionată de pe piața carburanților, în special a...

    Americanii vor nichelul cubanez

    Statele Unite au anunțat joi noi sancțiuni împotriva Cubei,...

    Motorina a ajuns in Germania la 2,45 euro

    Prețurile combustibililor în Germania au crescut din nou față...

    Ucraina și-a făcut bugetul pe 2027 bazându-se de 46 miliarde de euro din străinătate

    Guvernul ucrainean a adoptat bugetul pentru anul 2027, ce...

    Trump spune că baza militară americană din Polonia e aproape

    Președintele american Donald Trump a salutat joi 'progrese majore'...

    Fritz recunoaște că PSD decide soarta lui Siegfried

    Președintele USR, Dominic Fritz, apreciază că premierul desemnat, Siegfried...

    Articole relationate

    Categorii populare