Festivalul Colindelor, la Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin

Palatul Culturii din Drobeta-Turnu Severin a fost cuprins, astăzi, de emoția și căldura celor mai mici colindători, care au adus cu ei farmecul Crăciunului și frumusețea tradițiilor românești.

Primarul Marius Screciu a primit cu bucurie grupuri de copii de la grădinițe și clase pregătitoare, care au umplut sala cu glasurile lor pline de lumină.
Evenimentul continuă seria momentelor frumoase din ultimele zile, perioadă în care numeroși colindători au trecut pragul Palatului Culturii, împărtășind spiritul sărbătorilor de iarnă.

„Tradițiile noastre sunt daruri pe care le sădim în sufletele copiilor, iar ceea ce ei primesc astăzi, cu bucurie, vor transmite mai departe, păstrând vie frumusețea acestor obiceiuri. Mulțumesc copiilor, părinților și cadrelor didactice pentru dedicare și pentru emoția pe care au adus-o în mijlocul nostru! Sărbători fericite tuturor!”, a transmis primarul Marius Screciu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare