spot_img
22.1 C
București
miercuri, mai 31, 2023
AcasăAnalizeFestivalul "Aici-acolo" de Ziua Românilor de Pretutindeni

Festivalul „Aici-acolo” de Ziua Românilor de Pretutindeni

-

In perioada 25-28 mai 2023 are loc la București cea de-a VI-a ediţie a Festivalului ”Aici-Acolo”, cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni (tradițional sărbătorită în ultima duminică din luna mai—anul acesta pe 28 mai).

- Reclama -

Festivalul, aflat sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, cuprinde o serie de evenimente organizate de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici din România.

Festivalul aduce împreună artiști români din ţară şi din străinătate, de ’aici’ şi de ’acolo’, din diverse domenii de creație: artă, design, muzică, literatură, etc.

Festivalul se bucură de suportul unor instituţii cum ar fi: Camera DeputațilorPatriarhia RomânăPrimăria Municipiului București prin Centrul Cultural al Municipiului București (ARCUB)Muzeul Naţional de Artă al RomânieiMuzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”Universitatea Națională de ArteRomanian Design Week (un proiect al The Institute), Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” și al unor artiști precum Damian DrăghiciMircea Florian, etc.

Programul Festivalului se desfășoară astfel:

În după-amiaza zilei de joi, 25 mai, de la ora 16:00Muzeul Naţional de Artă al României (Calea Victoriei, 49-53) găzduieşte în Sufrageria Regală deschiderea oficială a seriei de evenimente dedicate ”Zilei Românilor de Pretutindeni – Festivalului Aici – Acolo”. În aceeași locație, de la ora 17:00, are loc un concert de muzică barocă al „Ansamblului SEMPRE”.

Ziua de vineri, 26 mai, la ora 10:00, debutează cu o vizită la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” (Șos. Pavel D. Kiseleff 28-30)De la ora 16.00, participanţii la Festival sunt invitaţi la un tur al expoziției Romanian Design Week, un proiect al ”The Institute” (în Piața Amzei), cel mai mare eveniment interdisciplinar din România care promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația ca instrumente pentru creșterea culturală, socială și economică. Începând cu ora 18:00, la ARCUB (Str. Lipscani  84-90), are loc vernisajul expoziție de artă plastică „Dialog”, curatoriată de Anca Boeriu (Preşedinta Filialei Grafică a Uniunii Artiştilor Plastici). Expoziţia va fi deschisă în perioada 22 – 28 mai și propune un dialog între artiști români din ţară şi din diaspora, din țări precum: Elveția, Germania, Franța, SUA, etc. Expun: Mihaela Anura, Adriana Blendea, Ionuţ Theodor Barbu, Adriana Florea Băloiu, Brînduşa Bontea, Dorin Creţu, Anca Seel-Constantin, Ilie Chiobaş, Raluca Ilaria Demetrescu, Dorothea Fleiss, Dorel Găină, Ion Ilarion Isaila, May Oana Isar, Sofia Fränkl, Nicole Jutka, Rodica Lomnăşan, Petru Lucaci, Maria Scarlat Maliţa, Cristian Paraschiv, Ovidiu Petca, Mariea Petcu, Emilia Persu, Alec Vianu, Olivia Yanku, Anca Szonyi Thomas, Mirela Traistaru. De la ora 18:30, tot la ARCUB, împreună cu artiștii Dana și Stéphane Maitec se vizitează expoziția „Reflections #2”, care prezintă un un nou mod de a face fotografie. În continuare, de la ora 19:00, tot în incinta ARCUB, Departamentul Design Vestimentar al Universității Naționale de Arte organizează o prezentare de modă a studenților săi.

Ziua de sâmbătă, 27 mai, debutează la ora 10:30 la Palatul Parlamentului (Str. Izvor 2-4, Intrarea S1) unde, în Sala „C.A. Rosetti”, au loc o serie de momente artistice susținute de ansambluri românești și o dezbatere pe teme de interes pentru pentru românii de pretutindeni. În după-amiaza aceleiași zile, la ARCUB (Str. Lipscani  84-90), ora 18:00, va avea loc o masă rotundă cu tema ”România este acasă”, moderată de Prof. Univ. Dr. Ion Bogdan Lefter. Începând cu ora 19:30, tot ARCUB găzduiește un moment artistic instrumental intitulat „Performance despre caracteristici culturale și sonore” susținut de interpreții Mircea Florian, Dragoș Andriana și Lucian Stan.

Ultima zi a Festivalului începe duminică, 28 mai, când de la ora 08:30 are loc slujba arhierească de la Catedrala Patriarhală „Sfinții Împărați Constantin și Elena” (Aleea Dealul Mitropoliei 2). Tot la Catedrala Patriarhală va avea loc la ora 12:30 ceremonia de închidere oficială a Festivalului Zilei Românilor de Pretutindeni. Ziua de duminică se va încheia cu un moment cultural de excepție, începând cu ora 20:00, la Sala Palatului (Str. Ion Câmpineanu 28), prin concertul  ”Eu sunt: Damian Drăghici – O Călătorie în Adâncul Sufletului Meu”.

Festivalul „Aici-Acolo” a fost inițiat în 2017 de către Administrația Prezidențială, din dorința de a crea punţi de legătură între românii din ţară şi cei din străinătate, dezvoltând comunităţi şi reţele care să permită schimbul de idei şi de proiecte şi contribuind astfel la dezvoltarea unei Românii care se afirmă în plan european.

La Festival sunt așteptați peste 300 de români din vecinătatea României (Moldova, Serbia, Ucraina, etc.) sau din țări mai îndepărtate (Austria, Belgia, Canada, Emiratele Arabe Unite, Germania, Iordania, Irlanda, Finlanda, Franța, Italia, Marea Britanie, Mexic, Olanda, Spania, SUA, Turcia, etc.).

Toate evenimentele sunt gratuite iar participarea se face pe baza înscrierii prealabile și a prezentării ecusonului de participant la Ziua Românilor de Pretutindeni – Festivalul “Aici-Acolo”.

Organizarea evenimentului este asigurată de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Guvernului României.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img